Roger Federer, URIAŞ! E cel mai bătrân finalist de Grand Slam, din 1974 încoace
Roger Federer s-a calificat joi de dimineaţă în finala primului turneu de Grand Slam al anului, Australian open, reuşind ceva URIAŞ. Nimeni nu a mai făcut asta din 1934 încoace.
De Redactia Observator la 26.01.2017, 16:25Roger Federer s-a calificat joi de dimineaţă în finala primului turneu de Grand Slam al anului, Australian open, reuşind ceva URIAŞ. Nimeni nu a mai făcut asta din 1934 încoace.
Practic, elveţianul e cel mai în vârstă jucător care ajunge în ultimul act la un Grand Slam de la Ken Rosewall încoace. Rosewall avea 39 de ani şi 310 zile când a juca tfinala de la US Open, în 1974, în vreme ce Roger are acum 35 de ani şi 174 de zile.
În semifinale la Melbourne, Roger Federer l-a învins pe conaţionalul său Stan Wawrinka, scor 7-5, 6-3, 1-6, 4-6, 6-3, după 3 ore şi 5 minute de joc. Federer, aflat în acest moment pe locul 17 în clasamentul ATP, a cucerit de patru ori trofeul în competiţia de la antipozi, ultima oară în 2010 (dar şi în 2004, 2006, 2007), iar finala de duminică va fi cea de-a 100-a partidă pe care o va disputa în cariera sa la Australian Open.
Jucătorul din Ţara Cantoanelor îl va avea ca adversar în ultimul act pe câştigătorul celei de-a doua semifinale, în care se vor înfrunta spaniolul Rafael Nadal şi bulgarul Grigor Dimitrov.
În vârstă de 35 ani, Roger Federer este deţinătorul recordului de titluri în turneele de Mare Şlem (17), ultimul său succes datând din anul 2012, când a cucerit pentru a şaptea oară trofeul la Wimbledon.
Campionul elveţian a disputat ultima sa finală de Grand Slam în 2015, la US Open, când a fost învins în patru seturi de sârbul Novak Djokovic.