Antena LIVE

Curs valutar

Roland Garros 2024. Mii de spectatori au participat la debutul turneului. Când joacă sportivele românce

Mii de spectatori au trecut duminică de porțile complexului Roland Garros sub un cer înnorat, pentru a asista la debutul Openului Franței, al doilea turneu de Grand Slam al anului, care a început duminică în vestul Parisului, transmite Mediafax.

De la 26.05.2024, 17:43
WhatsApp
Roland Garros 2024. Mii de spectatori au participat la debutul turneului. Când joacă sportivele românce Profimedia

UPDATE. Jaqueline Cristian, locul 67 WTA, a fost eliminată, duminică, de letona Jelena Ostapenko, numărul 10 WTA şi favorită 9, în primul tur al turneului de grand slam de la Roland-Garros.

Ostapenko s-a impus cu scorul de 6-4, 7-5, într-o oră şi 34 de minute. România mai are trei jucătoare pe tabloul principal la French Open.

Sorana Cîrstea, locul 30 WTA şi favorită 28, o va înfrunta în primul tur pe Anna Blinkova (Rusia), 45 WTA, Ana Bogdan, numărul 63 mondial, va juca împotriva sportivei franceze Elsa Jaquemot, 150 WTA, iar Irina Begu, locul 127 WTA, va evolua cu Julia Riera (Argentina, 115 WTA), venită din calificări.

ȘTIREA INIȚIALĂ. Fanii români o încurajează în prima zi pe Jaqueline Cristian. Românca, numărul 67 ATP, are un meci greu împotriva letonei Jelena Ostapenko, favorita numărul 9 a turneului.

Pălăriile Panama și ochelarii de soare au fost puse deoparte într-o dimineață răcoroasă, dar ar putea fi necesare mai târziu, când se așteaptă ca temperaturile să atingă 22 de grade Celsius, la Paris.

Rafa Nadal, din nou în formă și de 14 ori campion, s-a întors la Roland Garros

În timp ce Rafa Nadal, din nou în formă și de 14 ori campion, s-a întors la Roland Garros și va juca luni împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, fanii parizieni s-au adunat pentru a urmări meciul dintre fostul număr unu mondial, Naomi Osaka, și Lucia Bronzetti, în meciul inaugural de duminică de pe terenul Philippe-Chatrier. Japoneza s-a impus după puțin mai mult de două ore de joc, cu 6-1, 4-6, 7-5.

Carlos Alcaraz, colegul spaniol al lui Nadal și al treilea favorit, care este cotat ca favorit la cucerirea primul său Open al Franței, în ciuda faptului că abia recent a revenit după o accidentare la antebraț, îl întâlnește pe americanul J.J. Wolf în al doilea meci de pe teren.

„Îmi doresc foarte mult să văd un american care să ajungă departe, dar cred că Alcaraz va călca pe urmele lui Nadal", a declarat Jake, un fan american din New York, citat de Reuters, care a asistat la primul său Open al Franței.

Campionul de la Marsilia și Dubai, Ugo Humbert, poartă speranțele franceze pe tabloul masculin în acest an

Campionul de la Marsilia și Dubai, Ugo Humbert, poartă speranțele franceze pe tabloul masculin în acest an și a fost în acțiune împotriva lui Lorenzo Sonego pe Suzanne Lenglen, al doilea teren de prezentare al sălii, unde a fost instalat un nou acoperiș retractabil. Francezul, favorit 17, a fost învins de itaian în patru seturi, după aproape 3 ore de joc, cu 6-4, 2-6, 6-4, 6-3.

Cu Caroline Garcia, Richard Gasquet, Chloe Paquet și Corentin Moutet implicați din prima zi, fanii francezi au luat cu asalt, în număr mare, tribunele complexului parizian. Fostul campion Stan Wawrinka și vicecampionul din 2016, Andy Murray, vor încheia spectacolul, la capătul unei zile cu 40 de meciuri.

Celelalte trei sportive din România prezente în turneu vor evolua în primul tur luni, Ana Bogdan și Irina Begu, respectiv marți, Sorana Cîrstea.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

roland garros turneu tenis
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025