Scene şocante pe terenul de fotbal! Un fotbalist de la Hapoel Beer Sheva a făcut INFARCT
Fotbalistul israelian Elyaniv Barda, atacantul echipei Hapoel Beer Sheva a fost la un pas să-și piardă viața pe teren, în timpul unui antrenament.
De Redactia Observator la 08.11.2017, 10:42Fotbalistul israelian Elyaniv Barda, atacantul echipei Hapoel Beer Sheva, adversara FCSB în Europa League, a fost la un pas să-și piardă viața pe teren, în timpul unui antrenament, anunță presa din țara sa.
Barda, în vârstă de 35 ani, care a evoluat în meciul retur cu FCSB de la București (1-1), disputat săptămâna trecută, s-a prăbușit pe gazon după ce a fost lovit puternic în piept de o minge, pierzându-și cunoștința. El a suferit un atac cardiac, fiind resuscitat cu ajutorul unui defibrilator de medicii din ambulanța cu care a fost transportat de urgență la spital, informează Israel News.
Jucătorul lui Hapoel Beer Sheva și-a revenit ulterior, iar starea sa s-a stabilizat. El a fost supus mai multor examene medicale care s-au dovedit liniștitoare la prima vedere.
Incidentul de marți a readus în memoria iubitorilor fotbalului din Beer Sheva tragedia produsă în urmă cu zece ani, când jucătorul zambian Chaswe Nsofwa a murit după un atac cardiac produs în timpul unui meci de antrenament al lui Hapoel împotriva formației Maccabi Beer Sheva.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și