Semifinale inedite la US Open, atât la masculin, cât şi la feminin
Ediţia din acest an a US Open, ultimul Grand Slam de tenis al anului, propune semifinale inedite atât în competiţia masculină, cât şi în competiţia feminină.
De Redactia Observator la 05.09.2024, 15:11Din start trebuie precizat că, în competiţia masculină, avem, pentru prima dată după 18 ani, un finalist reprezentant al gazdelor. Asta pentru că într-una dintre semifinale se înfruntă doi americani, Taylor Fritz, locul 12 mondial, şi Frances Tiafoe, locul 20 mondial.
Nu s-a mai întâmplat ca americanii să aibă un finalist la US Open, la simplu masculin, din 2006, când Andy Roddick era învins, în patru seturi, de elveţianul Roger Federer. De această dată, Taylor Fritz pare că este favorit să-i calce pe urme lui Roddick, Fritz fiind mare favorit în confruntarea cu Tiafoe, mai ales din perspectiva faptului că a câştigat ultimele şase meciuri directe, fiind neînvins în faţa lui Tiafoe de mai bine de opt ani şi jumătate.
În a doua semifinală de simplu masculin de la US Open se înfruntă italianul Jannik Sinner, liderul clasamentului mondial, şi britanicul Jack Draper, locul 25 mondial. La prima vedere, Sinner este mare favorit, dar Draper are avantajul moral că l-a învins pe Sinner în singurul meci direct de până acum, 7-6, 7-6, la Londra, în iunie 2021.
În competiţia de simplu feminin am putea avea chiar o finală 100% americană, dacă Jessica Pegula, a 6-a favorită a competiţiei, trece de Karolina Muchova (Cehia), iar Emma Navarro, a 13-a favorită a competiţiei, o învinge pe Aryna Sabalenka (Belarus), cap de serie numărul 2.
Scenariul pare, însă, uşor utopic, în condiţiile în care Sabalenka şi-a spulberat adversarele la actuala ediţie, cedând doar 28 de game-uri şi un singur set în cele cinci meciuri jucate până acum, deşi a avut în faţă adversare tari precum chinezoaica Zheng Qinwen, a 7-a favorită a competiţiei, sau Ekaterina Alexandrova (Rusia, cap de serie numărul 29).
Mai mult, Sabalenka este şi vicecampioana en-titre de la US Open, deci are de apărat puncte importante pentru a se menţine în topul WTA.