Simona Halep, campioană la Roland Garros: Am visat de la 14 ani acest moment (Video)
Simona Halep a declarat, sâmbătă, după ce a câştigat în sfârşit primul său titlu de Grand Slam, că a visat acest moment de la vârsta de 14 ani.
De Redactia Observator la 09.06.2018, 18:58Simona Halep a declarat, sâmbătă, după ce a câştigat în sfârşit primul său titlu de Grand Slam, că a visat acest moment de la vârsta de 14 ani.
După trei finale pierdute, românca a câştigat, sâmbătă, la Roland Garros, primul său titlu de Grand Slam.
"Visam la acest moment de când aveam 14 ani. Mi-am dorit ca acest titlu să vină aici, în Franța. O felicit pe Sloane, a jucat extraordinar, îi doresc mult succes. Mulțumesc Darren, mulțumesc familiei, mulțumesc românilor, dar și francezilor", a spus emoționată Simona Halep.
Înainte de a primi trofeul, Halep a mărturisit că nu-i vine să creadă că a obținut acest trofeu. Ea a adăugat că a încercat, în meciul cu americanca Sloane Stevens, să uite tot ce s-a întâmplat în finala de anul trecut, din Franța, când a fost învins-o Jelena Ostapenko.
"Am făcut tot ce-am putut ca să uit ce a fost anul trecut. E incredibil ce s-a întamplat, nu-mi vine să cred", a spus Halep, după finala câștigată în fața a mii de spectatori și a milioane de români care i-au fost alături în fața televizoarelor.