Antena LIVE

Curs valutar

Simona Halep se gândeşte la retragere: "Îmi trece foarte des prin cap. Am o vârstă, accidentări pe care nu pot să le mai refac"

Simona Halep a declarat, sâmbătă dimineaţă, că se gândeşte des la retragerea din tenis şi a subliniat că şi-ar dori să facă şi altceva în viaţă.

De la 01.02.2025, 14:10
WhatsApp
Simona Halep se gândeşte la retragere: "Îmi trece foarte des prin cap. Am o vârstă, accidentări pe care nu pot să le mai refac" - Profimedia

"Mi-a fost dor un pic să joc. E o deplasare specială, la Cluj sunt mereu primită cu căldură. Bine că zborul este scurt. Corpul meu nu este chiar aşa în formă. M-a luat şi o răceală, aşa se întâmplă mereu, dar vreau să mă bucur de ce se întâmplă la Cluj. Nu ştiu ce va fi la acest turneu, sunt multe în capul meu, multe gânduri. Parcă merg la Fed Cup, suntem vreo şapte românce, cred că va fi o atsmoferă frumoasă. Va fi plăcut cu Ana Bogdan la dublu. Accidentarea îmi dă în continuare bătăi de cap. Nu ştiu dacă mi-e frică să forţez, dar când am dureri e greu să joc la nivel maxim. Foarte greu să ajung din nou ce am fost, a fost o perioadă lungă de pauză.

Accidentarea pe care o am la genunchi este mult mai grea şi mult mai greu de revenit, dar vom vedea ce va fi. Viaţa merge înainte şi om vedea ce va fi. În 2025 îmi doresc să fiu sănătoasă. Fed Cup este un capitol închis. Îmi trece foarte des prin cap să mă retrag. Am o vârstă, accidentări pe care nu pot să le mai refac, genunchiul nu se mai reface, mi-a fost recomandată o operaţie, dar e dificilă şi nu cred că o voi face. Om vedea ce va fi. Mereu am spus că tenisul nu este viaţa în totalitate, mai am multe dorinţe şi obiective după tenis. tot ce am făcut a fost extraordinar, poate că nici nu am visat să fiu numărul 1 şi să câştig două grand slamuri, am muncit pentru asta şi mă simt o jucătoare de tenis împlinită. Aş vrea să fac şi altceva, nu doar tenis, prima parte a vieţii a fost tenis, acum vreau să fac şi alte lucruri", a declarat Simona Halep, sâmbătă dimineaţă.

Pentru Halep, Darren Cahill este cel mai bun antrenor din lume în acest moment. "O spun cu convingere", a adăugat Halep. Simona Halep a ajuns sâmbătă la Cluj, unde va evolua la Transylvania Open atât la simplu, cât şi la dublu, alături de Ana Bogdan.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

simona halep tenis retragere
Întrebarea zilei
Credeţi că era necesar ca serviciile secrete să primească buget mărit în 2025?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Unde să nu pui icoanele în casă. Acesta este, de fapt, locul ideal în care să...
Fanatik.ro
Publicat 01.02.2025
Anul în care un asteroid ar putea lovi Pământul. „Este una dintre cele mai...
spotmedia.ro
Publicat 31.01.2025
Înfrângere totală pentru brațul armat al lui Călin Georgescu
spotmedia.ro
Publicat 31.01.2025
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc...
Gandul
Publicat 31.01.2025
Călin Georgescu, sinucidere politică în direct. Ce se ascunde în spatele...
Adevărul
Publicat 31.01.2025
Adrian Nartea, confesiuni tulburătoare despre extirparea tumorii intracraniene de...
A1
Publicat 01.02.2025
Horoscopul zilei de 2 februarie 2025. Racii trebuie să-și analizeze viața....
CaTine
Publicat 01.02.2025
Acces Direct. O femeie își caută de ani de zile tatăl. Marcela își dorește...
spynews.ro
Publicat 01.02.2025
Becali a ordonat, Meme s-a conformat » Imagini incredibile: englezii au văzut pe...
GSP
Publicat 31.01.2025
Satul românesc de peste Ocean, vizitat de doi vloggeri români. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.02.2025
Țara cu cea mai mare diversitate lingvistică. Aici se vorbesc 840 de limbi
Useit
Publicat 01.02.2025
E Sărbătoare mare AZI. Ce trebuie să faci în această zi sfântă pentru a-ti...
Redacţia.ro
Publicat 30.01.2025
Tatăl unuia dintre cei uciși: „O mizerie de pedeapsa!” Vlad Pascu, condamnat...
libertatea.ro
Publicat 31.01.2025
Un cântec de-al Tinei Turner considerat pierdut a fost redescoperit după...
ZU
Publicat 01.02.2025
Pulpă de porc cu cartofi și roșii la cuptor. Rețetă pentru o masă de...
Hello taste
Publicat 31.01.2025
Cum să construiești o rețea de sprijin ca părinte singur
Deparinti
Publicat 01.02.2025
Serialul Golden Boy - Dragoste rebelă a ajuns la sezonul 3, dar producătorii...
Happy
Publicat 31.01.2025
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin...
BZI
Publicat 31.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce rol are apendicele în organism. Este sau nu necesar pentru buna funcționare a...
Medicool
Publicat 01.02.2025