Antena LIVE

Simona Halep - Serena Williams, finală Wimbledon. La un pas de o performanță istorică

Simona Halep luptă, sâmbătă, de la ora 16:00, pentru al doilea titlu de Grand Slam. Românca, aflată pe loc 7 WTA, o va întâlni pe Serena Williams, cap de serie 10. Halep a mai câştigat un singur Grand Slam, la Roland Garros, în 2018.

De la 13.07.2019, 08:33
Galerie (2)
Simona Halep - Serena Williams, finală Wimbledon 2019 DPA Images / Adam Davy via Hepta

Simona Halep luptă, sâmbătă, de la ora 16:00, pentru al doilea titlu de Grand Slam. Românca, aflată pe loc 7 WTA, o va întâlni pe Serena Williams, cap de serie 10. Halep a mai câştigat un singur Grand Slam, la Roland Garros, în 2018.

Serena Williams va juca a 11-a finală la Wimbledon, câştigând grand slam-ul londonez de şapte ori.

Serena Williams conduce cu scorul de 9-1 în întâlnirile directe cu Simona Halep. Ultima dată ele s-au întâlnit în optimile de finală ale Australian Open, în acest an, când americanca s-a impus scorul de 6-1, 4-6, 6-4. Aceasta a fost prima partidă dintre cele două după ce Serena Williams a devenit mamă, în septembrie 2017.

Simona Halep a câştigat singurul ei meci în 2014, scor 6-0, 6-2, la Turneul Campioanelor. Williams şi-a luat revanşa în finală, impunându-se cu 6-3, 6-0.

Cele două au mai jucat o finală, în 2015, la Cincinnati, când tot Serena a câştigat, cu 6-3, 7-6 (5).

Serena Williams, la un pas de record

Jucătoarea americană vizează titlu de grand slam cu numărul 24, cu care ar egala-o pe Margaret Court, deţinătoarea recordului.

Serena Williams nu a câştigat niciun trofeu de când a revenit în competiţii, în martie 2018, dar a jucat două finale de grand slam, la Wimbledon şi la US Open, ambele pierdute.

Drumul până în finală:

Halep a trecut în primul tur de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-4, 7-5, apoi de Mihaela Buzărnescu, scor 6-3, 4-6, 6-2, de Victoria Azarenka, scor 6-3, 6-1, de Cori Gauff, scor 6-3. 6-3. de Shuai Zhang, scor 7-6 (4), 6-1 şi de Elina Svitolina, scor 6-1, 6-3.

Simona Halep, după victoria cu Elina Svitolina

Williams a trecut în primul tur de Giulia Gatto-Monticone, scor 6-4, 7-5, apoi de Kaja Juvan, scor 2-6, 6-2, 6-4, de Julia Goerges, scor 6-3, 6-4, de Carla Suarez Navarro, scor 6-2, 6-2, de Alison Riske, scor 6-4, 4-6, 6-3 şi de Barbora Strycova, scor 6-1, 6-2.

Finalele anterioare jucate de Simona Halep sunt următoarele:

Titluri WTA de simplu: 18 - Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 17 - Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) - 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Singurul român care a mai jucat finale la Wimbledon, la simplu, este Ilie Năstase, în 1972 şi 1976, ambele pierdute.

Calificarea în finală este recompensată cu 1,175 milioane de lire sterline (1,3 milioane de euro) şi cu 1.300 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 2,35 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) şi 2.000 de puncte WTA.

sursa: news.ro

Ți-a plăcut acest articol?

simona halep serena williams wimbledon finala
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024