Simona Halep, locul 1 de 31 de săptămâni în topul feminin WTA. Soarta româncei se va decide la Roland Garros
Simona Haelp începe săptămânile cu numărul 30 şi 31 pe locul I WTA, cu 7.270 de puncte, potrivit ierahiei publicate luni, valabilă pentru următoarele 14 zile. Viitorul clasament WTA va fi anunţat după încheierea turneului de Grand Slam de la Roland Garros, la care românca este principala favorită.
De Redactia Observator la 28.05.2018, 11:34Simona Haelp începe săptămânile cu numărul 30 şi 31 pe locul I WTA, cu 7.270 de puncte, potrivit ierahiei publicate luni, valabilă pentru următoarele 14 zile. Viitorul clasament WTA va fi anunţat după încheierea turneului de Grand Slam de la Roland Garros, la care românca este principala favorită şi la care are de apărat cele 1.300 de puncte aferente finalei disputate anul trecut.
Pe locul al doilea se află daneza Caroline Wozniacki, cu 6.935 de puncte.
În Top 100 WTA, Mihaela Buzărnescu este a doua jucătoare română cel mai bine clasată în această săptămână, pe locul 33, cu 1.383 de puncte, în coborâre o poziţie. Sorana Cîrstea a coborât patru poziţii, până pe locul 49, cu 1.125 de puncte, iar Irina Begu a urcat de pe locul 41 pe 40, cu 1.245 puncte. Şi Monica Niculescu a urcat, de pe locul 61 pe 60, cu 966 de puncte, în timp ce Ana Bogdan a coborât de pe 65 pe 66, cu 901 puncte.
În Top 200, Alexandra Dulgheru a urcat o poziţie, până pe locul 159, cu 366 de puncte, Irina Bara a coborât de pe 161 pe 175, cu 319 puncte, iar Alexandra Cadanţu de pe 180 pe 191, cu 290 de puncte.
La dublu, Monica Niculescu se menţine pe locul 18, cu 3.547 de puncte, Irina-Camelia Begu pe 28, cu 2.450 de puncte, Raluca Olaru a urcat de pe 42 pe 39, cu 2.030 de puncte, în timp ce Mihaela Buzărnescu a urcat de pe 61 pe 50, cu 1.450 de puncte. Olaru şi Buzărnescu au câştigat, sâmbătă, turnul de la Strasbourg, la dublu.
Tot la dublu, Sorana Cîrstea se menţine pe locul 89, cu 862 de puncte.
Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sunt neschimbate, fiind ocupate de următoarele jucătoare:
- 1. Simona Halep (România) 7.270 de puncte;
- 2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.935;
- 3. Garbine Muguruza (Spania) 6.010;
- 4. Elina Svitolina (Ucraina) 5.505;
- 5. Jelena Ostapenko (Letonia) 5.382;
- 6. Karolina Pliskova (Cehia) 5.335;
- 7. Caroline Garcia (Franţa) 5.160;
- 8. Petra Kvitova (Cehia) 4.550;
- 9. Venus Williams (SUA) 4.201;
- 10. Sloane Stephens (SUA) 4.164.
Sursa: News.ro