Simona Halep a îmbrățișat trofeul de la Wimbledon: ”Nu am jucat niciodată mai bine ca azi”
Imagini emoționante au fost surprinse după finala de la Wimbledon, câștigată de Simona Halep. La festivitatea de premiere, câștigătoarea a îmbrățișat trofeul de Grand Slam, primul în aplauzele mulțimii.
De Cristian Toteştean la 13.07.2019, 17:56Imagini emoționante au fost surprinse după finala de la Wimbledon, câștigată de Simona Halep. La festivitatea de premiere, câștigătoarea a îmbrățișat trofeul de Grand Slam, primul în aplauzele mulțimii.
Momentul mult așteptat după finala de la Wimbledon, cel al festivității de premiere, a venit la câteva minute după sfârșitul meciului.
În fața spectatorilor, românca a ridicat marele trofeu. Apoi, cu emoție și bucurie, l-a îmbrățișat. Într-o serie îndelungă de aplauze, Simona Halep a făcut turul arenei, conform tradiției.
"Niciodată nu am jucat mai bine ca azi. Serena a fost mereu o inspiraţie. Am jucat mereu pentru a fi în faţa lojei regale. Am avut mari emoţii, stomacul meu nu a fost prea bine azi. Nu voi uita niciodată această zi, a fost visul mamei mele, îi mulţumesc pentru tot”, a spus Simona Halep.
Românca a câștigat finala de la Wimbledon în 2 seturi, la scor 6 -2, 6 – 2. A învins-o pe Serena Williams în doar 55 de minute.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și