Ce sporturi vor putea fi practicate după 15 mai. Doar în aer liber, iar scuipatul este interzis la antrenament
Ministerul Tineretului și Sportului a prezentat sporturile care se pot practica în aer liber și condițiile de care sportivii trebuie să țină cont, începând cu 15 mai.
De Redactia Observator la 12.05.2020, 13:22- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- Tenisul se poate practica doar la simplu
- Minorii pot fi însoţiţi de un adult la antrenamente
Documentul a fost elaborat în baza discuțiilor avute cu specialiștii de la Institutul Național de Sănătate Publică și va fi discutat cu reprezentanții Ministerului Sănătății, urmând ca măsurile să fie concretizate într-un nou ordin comun.
Măsurile descriu cadrul în care sporturile individuale în aer liber pot fi practicate de către sportivi. Este vorba despre activităţi sportive individuale, în grupuri nu mai mari de 3 persoane, în aer liber.
Sportivii vor putea relua antrenamentele pentru atletism, dar doar în probele de alergare şi cu o distanţă de 10 metri între ei, la aruncarea ciocanului, discului, suliţei sau greutăţii. La automobilism va fi permis accesul unei singure persoane în maşină, iar la tenis pot participa doar doi sportivi şi un antrenor sau medic, iar schimbarea terenurilor nu mai e permisă.
Se mai pot relua antrenamentele pentru: aeronautică, alpinism, caiac, canotaj, ciclism, echitaţie, golf, karting, motociclism, tir cu arcul, tir sportiv şi yachting (windsurfing şi bărci cu vele).
Accesul spectatorilor în bazele sportive nu este permis, doar minorii, prin excepţie, pot fi însoţiţi de către un adult.
Documentul cu măsuri pentru sportivi poate fi consultat pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului.
Pe tot parcursul antrenamentului, trebuie să fie păstrată o distanță de siguranță față de celelalte persoane care ar putea să fie prezente. Această distanță este de cel puțin 2 metri în perioadele de repaus și de cel puțin 6 metri în perioadele de activitate fizică intensă, pentru a ține cont de faptul că particulele de transpirație ori salivă se pot transmite pe distanțe mult mai mari în acest context. c) Este interzis scuipatul în spațiul de antrenament
De asemenea, scuipatul în timpul antremantelor, un obicei foarte des întâlnit în cazul sportivilor, este interzis.
La final, echipamentele trebuie dezinfectate, iar hainele de antrenament spălate la temperaturi de peste 80 de grade celsius.