Steaua a câștigat Cupa Ligii, 3-0 în finala cu Pandurii
Steaua București a cucerit Cupa Ligii Adeplast la fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o în finală pe Pandurii Tg. Jiu cu scorul de 3-0 (1-0), pe Arena Națională din Capitală
De Redactia Observator la 20.05.2015, 23:03Steaua București a cucerit Cupa Ligii Adeplast la fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o în finală pe Pandurii Tg. Jiu cu scorul de 3-0 (1-0), pe Arena Națională din Capitală
''Roș-albaștrii'' s-au impus prin golurile marcate de Gabriel Iancu (3 — penalty), Alex Chipciu (54) și George Țucudean (67).
Steaua rămâne în cursă pentru o triplă istorică, după ce a luat Cupa Ligii putând cuceri și titlul de campioană și Cupa României, a cărei finală o va disputa pe 31 mai, cu ''U'' Cluj. Pandurii a pierdut lamentabil prima sa finală în competițiile interne.
Practic meciul a început de la 1-0 pentru steliști, care au marcat după doar trei minute de joc, din penalty, după ce Breeveld a fost faultat în careu de Ungurușan în momentul șutului.
Steaua a cedat apoi terenul și gorjenii au avut câteva acțiuni destul de bune, în special prin Nicoară, însă extrema stângă a tras în primă instanță în plasa laterală (19), iar apoi mingea expediată de el a fost respinsă de Niță.
Steaua s-a mulțumit să facă un joc de așteptare, care nu i-a adus prea multe șanse, însă, iar de partea cealaltă Pandurii a încercat să construiască, a avut mai multe faze fixe la poarta lui Niță, însă fără nicio realizare.
Steaua își putea majora avantajul încă din primul minut al reprizei secunde, când Țucudean a reluat puțin pe lângă poartă mingea centrată de Adi Popa, abia intrat pe teren. Apoi, Chipciu a fost blocat în două rânduri de portarul Mingote (47). Steaua a continuat forcingul și Țucudean a ratat din nou golul din doar 6 metri, la centrarea lui Chipciu (48).
Pandurii a replicat imediat și Momcilovic a ratat o situație uriașă (51), reluând cu capul peste poartă din doar 4 metri.
Steaua a marcat al doilea gol prin Alex Chipciu (54), care a șutat de la circa 11 metri sub transversală, după o minge întoarsă de Popa.
Echipa lui Gâlcă a tranșat definitiv soarta partidei în minutul 67, când Chipciu a profitat de o eroare a lui Vasiljevic, a rămas singur cu portarul și l-a servit perfect pe ghinionistul Țucudean, care și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor.
Pandurii a terminat meciul în zece oameni, după ce Eric s-a accidentat (81) la doar trei minute de la intrarea pe teren, într-un duel cu Vîlceanu, și nu a mai putut continua.
Steaua a fost aproape și de golul patru, dar Rusescu a trimis pe lângă poartă din poziție bună (87).