SUCCES pentru Simona Halep: Românca s-a calificat în sferturile turneului de la Stuttgart
Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-3, pe jucătoarea cehă Barbora Strycova, locul 17 WTA, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier de la Stuttgart.
De Redactia Observator la 26.04.2017, 20:58Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-3, pe jucătoarea cehă Barbora Strycova, locul 17 WTA, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier de la Stuttgart.
Simona Halep va evolua cu învingătoarea dintre Johanna Konta, locul 7 WTA, şi Anastasija Sevastova din Letonia, locul 26 WTA. Dacă se va impune Konta, ar însemna că ea se va întâlni cu Halep a doua oară în mai puţin de o săptămână, după ce Simona a câştigat, duminică, cu 6-1, 6-3, meciul din cadrul întâlnirii de Fed Cup România - Marea Britanie, de la Mamaia.
Calificarea în sferturi este recompensată la Stuttgart cu un premiu de 16.411 euro şi cu 100 de puncte WTA.