Un galez este cel mai RAPID fotbalist din lume. Cu ce viteză se deplasează pe teren
Câştigătorul Balonului de Aur 2016, portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid), ocupă poziţia a 7-a în această inedită ierarhie, în timp ce argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), se află pe locul 9. În mod curios, internaţionalul spaniol Inaki Williams (Athletic Bilbao), considerat cel mai rapid fotbalist din campionatul Spaniei, nu figurează în clasament.
De Redactia Observator la 15.02.2017, 12:23Internaţionalul galez Gareth Bale, jucătorul lui Real Madrid, este cel mai rapid fotbalist al planetei, atingând o viteză maximă de 36,9 km/h, conform unui studiu dat publicităţii de un club mexican.
Potrivit clasamentului citat de agenţiile de presă, Bale este urmat de columbianul Orlando Berrio, extrema echipei braziliene Flamengo, care aleargă cu 36 km/h, în timp ce poziţia a treia este ocupată de mexicanul Jurgen Damm, de la formaţia Tigres, cu 35,2 km/h.
Printre cei mai rapizi cinci fotbalişti ai lumii se mai află ecuadorianul Antonio Valencia (Manchester United), cu 35,1 km/h, şi gabonezul Pierre Emerick Aubameyang (Borussia Dortmund), cu 34,6 km/h.
Câştigătorul Balonului de Aur 2016, portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid), ocupă poziţia a 7-a în această inedită ierarhie, cu o viteză maximă de 33,6 km/h, în timp ce argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), se află pe locul 9, cu 32,5 km/h.
Clubul mexican nu a furnizat detalii legate de modul în care a fost realizat studiul, însă cotidianul sportiv AS subliniază că, în mod curios, internaţionalul spaniol Inaki Williams (Athletic Bilbao), considerat cel mai rapid fotbalist din campionatul Spaniei, nu figurează în acest clasament.