Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti 4-1 în Superliga. Clujenii au revenit pe primul loc în clasament
Echipa „U” Cluj a învins-o pe Petrolul Ploiești, pe teren propriu, scor 4-1, în etapa a 20-a din Superligă. Clujenii au revenit pe primul loc în clasament.
De Redactia Observator la 15.12.2024, 07:27Partida a început alert, gazdele având prima ocazie prin Blănuţă în minutul 4, iar Dan Nistor a trimis spre poartă în minutul 41. Totuşi, prima repriză s-a încheiat fără goluri.
În repriza secundă, clujenii au intensificat presiunea. Blănuţă a deschis scorul în minutul 52, după o centrare a lui Thiam. În minutul 61, Thiam a reuşit o acţiune spectaculoasă, driblând fundaşii ploieşteni în careu şi marcând pentru 2-0. Patru minute mai târziu, Thiam i-a oferit din nou o pasă decisivă lui Blănuţă, care a înscris pentru 3-0.
Petrolul a redus din diferenţă în minutul 75, prin Papp, dar o posibilă revenire a fost stopată două minute mai târziu, când un gol al oaspeţilor a fost anulat pentru ofsaid, după ce Grozav a împins mingea în poartă, deşi aceasta ar fi intrat oricum. Universitatea Cluj a închis tabela în minutul 87, prin Masoero. Finalul meciului a fost marcat de eliminarea lui Papp, care a primit al doilea cartonaş galben în minutul 90+3.
Cu această victorie, U Cluj acumulează 36 de puncte şi revine pe primul loc în clasamentul Superligii, în timp ce Petrolul rămâne pe poziţia a şaptea, cu 28 de puncte.
Echipele de start
„U” Cluj: Gertmonas – D. Oancea, Masoero, Van der Werff, Chipciu – Raţă (D. Codrea 83), G. Simion, Oaidă (R. Silaghi 74) – Nistor (I. Cristea 83) – M. Thiam (Bettaieb 88), Blănuţă (A. Miranyan 88).
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Petrolul Ploieşti: Zima – D. Radu, Papp, Huja (Stănică 68), Ricardinho – Mateiu – Moussaki (Irobiso 58), T. Keita, Jyry (M. Rădulescu 58), G. Grozav – A. Tudorie.
Antrenor: Mehmet Topal
Cartonaşe galbene: R. Silaghi 76 / Papp 20, Huja 38, M. Rădulescu 80
Cartonaş roşu: Paul Papp (Petrolul Ploieşti) min. 90+3
Arbitri: Istvan Kovacs – Mihai Marius Marica, Ioan Alexandru Corb
VAR: Viorel Flueran – Daniel Mitruţi