Antena LIVE

Wimbledon 2022. Irina Begu, învinsă de Jelena Ostapenko, în turul al treilea

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de letona Jelena Ostapenko în trei seturi, cu 3-6, 6-1, 6-1, vineri, în runda a treia a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, scrie Agerpres.

De la 01.07.2022, 15:02
Irina Begu, jucătoare de tenis Profimedia

Begu (31 ani, 43 WTA), care şi-a egalat cel mai bun rezultat al său la Wimbledon, realizat în 2015 şi 2021, s-a înclinat după o oră şi 28 de minut.

Irina a jucat bine în primul set şi s-a impus cu 6-3, dar a fost dominată clar în următoarele două manşe de letonă, semifinalistă la Wimbledon în 2018.

Irina Begu, învinsă de Ostapenko

Begu a încheiat cu 6 aşi, dar a făcut şi 9 duble greşeli, în timp ce Ostapenko a avut un singur as şi 7 duble greşeli, dar şi procentaje mai bune la punctele făcute cu ambele servicii. Ostapenko a totalizat 28 de mingi direct câştigătoare şi a făcut 27 de erori neforţate, în timp ce Begu a avut 15 winners şi 20 de erori neprovocate.

Pe acelaşi subiect

Begu o învinsese pe Ostapenko (25 ani, 17 WTA), a 12-a favorită, în ambele partide anterioare, cu 6-3, 6-3 în 2014, în Fed Cup, şi cu 6-3, 6-3, în 2018, în primul tur la Madrid.

Irina Begu s-a ales cu un cec de 120.000 de lire sterline pentru participarea sa.

Singura reprezentantă a României pe tabloul feminin de simplu, din şapte în primul tur, a rămas Simona Halep, care va juca sâmbătă în turul al treilea contra polonezei Magdalena Frech.

Ți-a plăcut acest articol?

irina begu jelena ostapenco tenis wimbledon
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024