Wimbledon 2023. Nick Kyrgios, finalistul de anul trecut, nu va concura la actuala ediţie a turneului, din cauza unei accidentări
Fostul finalist al turneului de Grand Slam de anul trecut, Nick Kyrgios, anunţă că anul acesta nu va concura la actuala ediţie a turneului de la Wimbledon, din pricina unei accidentări la mâna dreaptă, relatează Agerpres.
De Redactia Observator la 03.07.2023, 14:45"Sunt foarte trist că trebuie să renunţ la Wimbledon în acest an", a scris Kyrgios, ocupantul locului 33 în clasamentul ATP, într-o postare pe Instagram, înainte startului competiţiei de la All England Club. Jucătorul de la antipozi, în vârstă de 28 de ani, a precizat că a resimţit dureri la încheietura mâinii săptămâna trecută la Mallorca (Spania), unde s-a pregătit pentru revenirea pe teren, iar medicii au stabilit că este vorba de o o ruptură de ligament.
"Am încercat totul pentru a putea juca şi sunt dezamăgit să spun că nu am avut suficient timp pentru a rezolva această problemă înainte de Wimbledon", a adăugat el.
Sportivul s-a retras din toate meciurile actuale
Australianul, care a pierdut anul trecut finala în faţa sârbului Novak Djokovic, urma sa joace luni meciul din primul tur împotriva belgianului David Goffin. El va fi înlocuit pe tabloul principal cu un jucător venit din calificări.
Operat la genunchiul stâng în ianuarie, Kyrgios a disputat un singur meci în acest sezon, luna trecută la Stuttgart, unde a fost învins în primul tur de chinezul Wu Yibing.
Înscris săptămâna trecută la turneul pe iarbă de la Mallorca, unul dintre evenimentele de pregătire pentru Wimbledon, Kyrgios a optat pentru prudenţă şi s-a retras de pe tablou înaintea startului competiţiei. Cu o săptămână mai devreme, el renunţase de asemenea la turneul de la Halle (Germania).