Antena LIVE

WTA, anunţ major despre Simona Halep: "Este un privilegiu să sărbătorim performanţa ei!"

WTA a confirmat, luni, faptul că Simona Halep va fi numărul 1 mondial la finalul anului, pentru a doua oară consecutiv, indiferent de rezultatele pe care le va obţine la turneul de la Moscova şi la Turneul Campioanelor.

la 15.10.2018, 13:04
WTA, anunţ major despre Simona Halep: "Este un privilegiu să sărbătorim performanţa ei!"

WTA a confirmat, luni, faptul că Simona Halep va fi numărul 1 mondial la finalul anului, pentru a doua oară consecutiv, indiferent de rezultatele pe care le va obţine la turneul de la Moscova şi la Turneul Campioanelor.

"Simona s-a bucurat de încă un sezon extraordinar şi este un privilegiu să sărbătorim performanţa ei de a fi pentru a doua oară consecutiv pe locul I WTA la finalul anului. Să câştigi un titlu de grand slam şi să joci şase finale de-a lungul sezonului sunt realizări remarcabile, în timp ce în afara terenului Simona întruchipează toate valorile care se potrivesc liderului circuitului feminin", a declarat, la rândul său, Steve Simon, preşedinte şi CEO WTA.

"O felicităm încă o dată pe Simona Halep, ale cărei evoluţii incredibile pe terenurile de tenis i-au adus locul I mondial la finalul anului pentru a doua oară consecutiv. Câştigarea primul titlu de grand slam la Roland Garros a fost doar una dintre numeroasele realizări deosebite ale Simonei în 2018", a declarat Colm McLoughlin, vicepreşedinte executiv şi CEO al Dubai Duty Free, sponsor al ierarhiei la finalul anului.

"Să termin sezonul pe locul I anul trecut a fost o imensă onoare pentru mine. Să o fac a doua oară, în 2018, reprezintă o realizare specială, mai ales în anul în care am câştigat primul grand slam. Să pot să-mi văd numele din nou alături de alte legende care au fost pe locul I la finalul anului mă face foarte mândră", a spus Halep.

Pe acelaşi subiect

"Felicitări Simonei Halep, care şi-a asigurat locul I WTA la finalul anului, pentru a doua oară consecutiv. Halep a fost pe primul loc în 2018 cu excepţia a patru săptămâni", a notat WTA Insider, potrivit news.ro.

Sportiva română este a XIII-a jucătoare care termină pe primul loc doi ani la rând, de la introducerea ierarhiei computerizate în 1975.

Halep a urcat în premieră pe locul I WTA la 9 octombrie 2017 şi de atunci s-a menţinut pe această poziţie, cu excepţia unei scurte perioade după Australian Open, când a pierdut finala şi poziţia de lider în favoarea danezei Caroline Wozniacki. Halep a fost a XXV-a jucătoare care urcă pe locul I.

Simona Halep a început, luni, săptămâna cu numărul 50 în fruntea clasamentului WTA. Avantajul ei faţă de jucătoarea de pe locul al doilea, daneza Caroline Wozniacki, este uşor mai mare, de la 931 la 960, în comparaţie cu săptămâna trecută.

Lunea viitoare, Halep o va egala pe Victoria Azarenka din Belarus, care a "stat" 51 de săptămâni pe locul I, fiind pe locul 10 în clasamentul "longevităţii" jucătoarelor numărul  1 mondial. Sportiva română va ajunge la 60 de săptămâni pe locul I, la finalul anului 2018.

Ți-a plăcut acest articol?

simona halep
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024