ADN-ul din părul lui Beethoven dezvăluie secrete neașteptate după aproape 200 de ani
Șuvițele de păr autentice ale lui Ludwig van Beethoven au fost analizate genetic de cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Germania, iar rezultatele sunt surprinzătoare.
De Redactia Observator la 19.03.2025, 11:17- George Simion anunţă o "zi istorică". Liderul AUR şi lidera POT urmează să spună care dintre ei va candida. DETALII la Observator 19:00
- Analist, despre negocierile Trump-Putin: România se va trezi cu un nou vecin, gândiţi-vă să ai nişte trupe ruseşti pe la graniţe
Studiul arată că celebrul compozitor a murit cel mai probabil din cauza unei infecții cu hepatită B, agravate de consumul de alcool, contrazicând teoria anterioară care susținea că otrăvirea cu plumb i-a fost fatală. În plus, o descoperire neașteptată în ADN sugerează o aventură extraconjugală în arborele genealogic al familiei Beethoven, care schimbă tot ce se știa despre descendența sa.
Cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Germania au analizat genetic șuvițe de păr autentice ale compozitorului Ludwig van Beethoven, descoperind informații surprinzătoare despre viața și moartea sa.
Cauza morţii lui Beethoven
Studiul a arătat că Beethoven a murit probabil din cauza unei infecții cu hepatită B, agravată de consumul de alcool. Descoperirea contrazice teoria anterioară din 2007 care sugera că otrăvirea cu plumb ar fi fost responsabilă pentru moartea sa la vârsta de 56 de ani, relatează Science Alert.
Însă echipa de cercetători nu a reușit să găsească motivul definitiv al surdității lui Beethoven, care a început când avea aproximativ 30 de ani și a progresat până când a devenit complet surd la 48 de ani. O ironie tragică pentru un muzician genial.
Beethoven a suferit și de alte probleme de sănătate severe: dureri abdominale puternice începând de la vârsta de 22 de ani, episoade cronice de diaree. Primele semne de boală hepatică au apărut cu șase ani înainte de moartea sa.
Ce au descoperit cercetătorii
Cea mai surprinzătoare descoperire a fost însă alta - o analiză comparativă a cromozomului Y din probele de păr cu cele ale rudelor moderne descendente din linia paternă a lui Beethoven a indicat o nepotrivire genetică. Aceasta sugerează că a existat o aventură extraconjugală undeva în arborele său genealogic, între concepția lui Hendrik van Beethoven în Belgia (în jurul anului 1572) și nașterea lui Ludwig van Beethoven șapte generații mai târziu, în 1770, la Bonn, Germania, potrivit Mediafax.
Studiul a dezvăluit și că o șuviță de păr presupusă a fi aparținut lui Beethoven, utilizată în analiza din 2007, aparținea de fapt unei femei necunoscute.
Toate aceste cercetări au fost inițiate pentru a îndeplini dorința lui Beethoven, exprimată într-un testament scris cu 25 de ani înainte de moartea sa, în care își ruga frații să facă publice detaliile stării sale de sănătate.