Luni vor avea loc erupţii solare puternice, avertizează cercetătorii. Comunicaţiile ar putea fi perturbate
O activitate puternică a erupţiilor solare, care ar putea interfera cu comunicaţiile pe unde scurte, este prognozată pentru luni, au anunţat oamenii de ştiinţă ruşi, după ce duminică au fost observate trei erupţii pe Soare, potrivit Reuters.
De Redactia Observator la 17.07.2023, 09:21Institutul Fedorov de Geofizică Aplicată din Moscova a declarat că sunt posibile erupţii de clasă X, inclusiv erupţii cu protoni, iar transmisiile radio pe unde scurte ar putea să fie deteriorate. Erupţiile de clasă X sunt cele mai mari explozii din sistemele solare şi pot crea furtuni de radiaţii de lungă durată.
Erupţiile solare se produc atunci când câmpurile magnetice puternice din interiorul şi din jurul Soarelui se reconectează. Acestea pot afecta câmpul magnetic al Pământului, cu potenţialul de a deteriora sateliţii şi echipamentele de comunicaţii, potrivit NASA.
În 2022, o furtună geomagnetică declanşată de o mare explozie de radiaţii pe Soare a doborât 40 de minisateliţi SpaceX, care tocmai fuseseră lansaţi atunci.
Duminică au fost observate trei erupţii solare, a precizat Institutul Fedorov, una dintre ele durând 14 minute, însoţită de întreruperi în comunicaţiile radio.