Antena LIVE

Curs valutar

STUDIU: Elefanţii se strigă unii pe alţii folosindu-se de nume

Elefanţii se strigă pe nume? Aşa s-ar părea, spun specialiştii. Studiile au descoperit că elefanţii se strigă unii pe alţii cu echivalentul unui nume unic pentru fiecare individ în parte, potrivit unui studiu bazat pe observaţiile a două turme sălbatice din Kenya, publicat luni în revista ştiinţifică Nature.

De la 11.06.2024, 09:29
WhatsApp
Shutterstock

Acest studiu "arată că elefanţii nu numai că folosesc o vocalizare specifică pentru fiecare individ în parte, dar şi că recunosc şi răspund la un apel care le este destinat, ignorându-le pe cele adresate altora", a declarat principalul autor al studiului, Michael Pardo. Această cercetare "susţine ideea că elefanţii pot inventa nume arbitrare pentru fiecare dintre ei", a continuat specialistul în comunicarea pachidermelor de la Colorado State University, citat într-un comunicat de presă.

Dovada constă în înregistrările realizate de asociaţia Save the Elephants în rezervaţia Samburu şi în parcul naţional Amboseli din Kenya. După ce le-au trecut printr-un software de analiză, au ajuns la un set de 469 de apeluri, dintre care 101 elefanţi şi-au strigat tovarăşi şi 117 au răspuns la astfel de apeluri.

Pahidermul se alătură astfel omului prin capacitatea sa de a atribui un nume arbitrar destinatarului apelului său, şi nu printr-o vocalizare imitind-o pe cea a celui din urmă. Până în prezent, se ştie că doar două specii de animale, delfinul şi papagalul, se adresează unui semen imitând semnătura vocală a individului pe care îl cheamă.

Cum comunică elefanţii

În cazul elefantului, aceasta este o formă specială de comunicare. În practică, cercetătorii au observat că un individ se adresează altuia cu un semnal specific. Acest nume nu era neapărat folosit de ceilalţi pentru a se adresa aceluiaşi individ. Pe de altă parte, elefantul care primea apelul era capabil să îl distingă pe cel adresat lui şi le ignora pe cele trimise altor elefanţi.

Aceste observaţii "indică faptul că aceştia au o capacitate de gândire abstractă", potrivit profesorului George Wittemyer de la Universitatea din Colorado, care a supervizat studiul şi care este citat în comunicatul de presă.

Apelurile, făcute de obicei sub formă de grohăieli sau mormăieli, sunt mai frecvente la distanţă, precum şi în cazul adulţilor care vorbesc cu copiii mici. De asemenea, adulţii sunt mai predispuşi să folosească aceste apeluri decât tinerii, ceea ce sugerează că abilitatea de a pronunţa aceste nume necesită ani de antrenament.

Cercetătorii se întreabă care este originea acestei abilităţi, la o specie ai cărei strămoşi îndepărtaţi au deviat de la primate şi cetacee în urmă cu aproximativ 90 de milioane de ani. Studiul sugerează că este posibil ca acest comportament extrem de social al elefanţilor să fi încurajat dezvoltarea acestei abilităţi de a comunica. Pentru Frank Pope, director al organizaţiei Save the Elephants, aceste animale şi oamenii au multe caracteristici comune, printre care se numără faptul că trăiesc în "unităţi familiale extinse, cu o viaţă socială bogată". El este convins că aceste descoperiri recente sunt doar "începutul unor revelaţii care vor urma".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

elefanti studiu
Întrebarea zilei
Ce decizie credeţi că va lua CCR în cazul lui Călin Georgescu?

Va aproba candidatura

Va invalida candidatura

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025