Superluna, fenomenul astronomic care va avea loc de două ori în august. Când va mai avea loc acest spectacol ceresc
Persoanele pasionate de fenomenul de Lună plină vor avea parte de două "superluni" în august, relatează agenţia DPA. Luna se va afla în cel mai apropiat punct faţă de Pământ marţi şi din nou în noaptea de 30-31 august, pe parcursul orbitei sale eliptice în jurul planetei noastre, conform Agerpres.
De Adrian Popovici la 01.08.2023, 15:58Ambele Luni pline vor putea fi observate la aproape aceeaşi dimensiune, potrivit grupului de astronomi amatori din Germania Vereinigung der Sternfreunde. Spectacolul dublu este posibil deoarece ciclul dintre două Luni pline este de 29,5 zile, iar august are 31 de zile. La 1 august, momentul în care Luna se va afla cel mai aproape de Pământ va fi la ora 18:32 GMT. La sfârşitul lui august, Luna va fi plină la câteva ore după răsăritul său.
Două Luni pline într-o lună calendaristică reprezintă un fenomen rar, a doua fiind denumită în multe ţări "Lună albastră" - următoarea va fi abia la 31 mai 2026. În cazul celor două Luni pline din august, distanţa dintre Pământ şi satelitul său natural va fi de aproximativ 357.000 de kilometri. Distanţa medie a Lunii pe orbita sa este de aproximativ 380.000 de kilometri faţă de Pământ.