Cât costă vinieta pentru Bulgaria, în 2024, în funcție de timpul petrecut. Suma pe care șoferii trebuie să o achite
Sute de mii de români decid să-şi petreacă, anual, vacanţa de vară în Bulgaria, iar 2024 nu pare să facă notă discordantă, astfel că este important de văzut ce au de făcut şoferii români când vine vorba despre călătorit în Bulgaria.
De Redactia Observator la 24.07.2024, 14:23În primul rând trebuie precizat, din capul locului, că mulţi turişti români care aleg să-şi petreacă vacanţa de vară în Bulgaria aleg să facă deplasarea cu maşina, în special graţie distanţei relativ scurte care ne desparte de litoralul bulgăresc.
Asta nu înseamnă că o călătorie în Bulgaria poate fi lipsită de peripeţii, mai ales dacă unii dintre şoferii români "uită" să achite taxele de drum pe care le au de achitat dacă vor să traverseze ţara vecină.
Ce trebuie să plăteşti când pleci în Bulgaria
De cinci ani, autorităţile din Bulgaria au decis să instituie plata unei viniete, taxe de drum, pentru toţi şoferii care circulă pe drumurile ţării, indiferent că vorbim despre localnici sau turişti.
Valoarea vinietei pentru Bulgaria diferă în funcţie de perioada de timp în care aveţi planificată călătoria. Se pot achiziţiona viniete pentru un weekend, o săptămână, o lună, trei luni sau un an.
Cât costă vinieta pentru Bulgaria, în 2024
Preţul pentru o vinietă de Bulgaria variază între 27 de leva, cea achiziţionată pentru un weekend, şi 260 de leva, cea achiziţionată pentru un an întreg, în cazul în care aveţi de gând să faceţi mai multe drumuri în Bulgaria.
Trebuie precizat că plata pentru vinieta de Bulgaria se face în moneda locală, deşi Bulgaria este membră a Uniunii Europene. De asemenea, specialiştii recomandă să alegeţi un proces de achiziţionare a vinietei prin care să pierdeţi cât mai puţin timp.
De unde se cumpără vinieta pentru Bulgaria
Există numeroase variante de a achiziţiona vinieta pentru Bulgaria. Una dintre soluţii este cea clasică, de a achiziţiona vinieta de la benzinăriile situate pe teritoriul României, dar în apropiere de graniţa cu Bulgaria.
Cea mai la îndemână soluţie pare, însă, achiziţionarea vinietei în sistem online. Vă înregistraţi cu numărul de înmatricular al maşinii, puteţi achita nota de plată online sau prin transfer bancar şi primiţi dovada plăţii pe email. Este important să printaţi dovada plăţii şi să păstraţi documentul la dumneavoastră, astfel încât să prezentaţi documentul respectiv în cazul în care sunteţi opriţi pentru un control de rutină pe teritoriul Bulgariei.