Antena LIVE

Curs valutar

Cele mai frumoase monumente istorice din România

România are o istorie bogată și o identitate culturală bine evidențiată între toate țările din Balcani, inclusiv datorită clădirilor monument-istoric care au rezistat peste generații și au rămas ca mărturie unor vremuri demult apuse.

De la 30.11.2021, 12:01
WhatsApp
Cele mai frumoase monumente istorice din România Hepta

Aproape că nu există regiune din țară care să nu aibă un monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, majoritatea fiind ridicate până la Constituția din 1923, moment de cotitură în evoluția societății românești.

Potrivit Registrului Național al Monumentelor Istorice din România, creat la începutul anilor 2000, la noi în țară au fost înregistrate, în 2015, aproximativ 7000 de monumente de interes național (grupă valorica A), precum și alte câteva zeci de mii de interes local (grupă valorică B).

Printre cele mai frumoase monumente istorice din România se numără Ateneul Român, Mănăstirea Voroneț, Cazinoul din Constanța, Biserica fortificată din Viscri și Biserica Neagră din Brașov.

Ateneul Român este una dintre cele mai frumoase monumente istorice din București. Clădirea, care este realizată într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită între 1886 și 1888, după planurile arhitectului francez Albert Galleron. Lucrările au demarat în 1886, o parte din fonduri fiind adunate prin subscripție publică, la îndemnul ”Dați un leu pentru Ateneu”. Ateneul Român este înscris în Lista Monumentelor Istorice din anul 2004, monument de arhitectură de grupă valorică A, de valoare națională și universală.

Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în județul Suceava, la câțiva kilometri de orașul Gura Humorului. Mănăstirea Voroneț este una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme. Mănăstirea este recunoscută pentru picturile sale: cea interioară datează chiar de pe vremea domnitorului Ștefan, fiind realizată în 1496, iar cea exterioară – cu renumitul „Albastru de Voroneț” cunoscut în lumea întreagă – din perioada lui Petru Rareș. După 1918, biserica fostei mănăstiri Voroneț a fost declarată de statul român drept monument istoric, statut pe care îl are și în prezent.

Cazinoul din Constanța este una dintre clădirile emblemă ale orașului. Ridicat pe locul unei ”cazine”, o construcție pentru spectacole de teatru și baluri, cazinoul trebuia să fie opera arhitectului Petre Antonescu, care dorea să construiască o clădire cu arhitectură de inspirație românească. Planurile au fost schimbate de Primărie, după turnarea fundației, iar realizarea noului proiect a revenit arhitectului Daniel Renard, care merge pe varianta unui stil art nouveau, specific cazinourilor europene ale vremii. Construcția Cazinoului a început în 1908 și s-a terminat în 1910, când a fost și inaugurat.

Biserica fortificată din Viscri datează din secolul al XIII-lea, când a fost ridicată pe locul unei vechi bazilici romane. Monumentul, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, include clădirea bisericii, incinta fortificată, două turnuri și două bastioane, precum și un turn de poartă.

Biserica Neagră din Brașov este, de departe, una dintre cele mai impresionante construcții gotice din România. Biserica Neagră de astăzi se înalță pe locul unei biserici romanice mai vechi, din secolul al XIII-lea, distrusă în marea invazie tătară din 1241. Construcția actuală a început în anul 1383, când Brașovul se afla într-o perioadă de dezvoltare culturală și economică puternică. Clădirea gotică a fost parțial avariată în incendiul din 1689, când zidurile ei s-au înnegrit și a primit numele actual. Denumirea populară de după incendiu, „Biserica Neagră”, a fost acceptată oficial în secolul al XIX-lea

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cladire istorica istorie monument romania
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024