Destinația Anului 2025: 167 de locuri din România intră în competiție
Un număr de 167 de destinații turistice din 38 de județe și București vor concura pentru titlul de "Destinația Anului 2025". Competiția include atât locuri celebre, cât și zone mai puțin cunoscute ale României.
De Redactia Observator la 17.12.2024, 11:17Obiectivul acestei etape a fost de a aduna cât mai multe destinații care promit, o selecție cât mai diversă, acoperind toate regiunile țării. Se califică destinațiile care au întrunit cele mai multe nominalizări din partea publicului, la care s-au adăugat destinații nominalizate de minimum 3 din cei 100 de jurați, dar și cele nominalizate de consiliile județene, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Asociația Societăților de Arhitectură din România sau Institutul Orașelor Vizionare.
S-au calificat 167 de destinații
Cele 167 de destinații calificate în Competiția Destinația Anului sunt împărțite după cum urmează:
- orașe care inspiră (municipiile care se remarcă prin notorietate și investiții în turism) – s-au calificat în competiție 19 orașe
- stațiuni Balneo-Climaterice (stațiuni deschise pe întreaga durată a anului, de interes local și național) - s-au calificat în competiție 25 de stațiuni
- tărâmuri fermecate (localități sau regiuni până la 3,000 km² cu valoare naturală și istorică deosebită) - s-au calificat în competiție 31 de tărâmuri
- sate de poveste (sate și comune ce oferă experiențe autentice în mediul rural) - s-au calificat în competiție 26 de sate
- distracție și aventură (destinații ce oferă experiențe pentru toate vârstele, sportive sau de agrement) - s-au calificat în competiție 23 de atracții
- cultură și educație (muzee, castele și alte atracții culturale) - s-au calificat în competiție 43 de atracții.
Destinațiile calificate vor trece printr-o etapă de selecție riguroasă bazată pe criterii cantitative. Destinațiile finaliste vor anunțate oficial pe 25 ianuarie 2025.