Antena LIVE

Curs valutar

În cât timp se eliberează un pașaport în 2021 pentru adulți și pentru copii

Deși vara e pe sfârșite, sezonul vacanțelor nu s-a încheiat. Dacă intenționezi să-ți planifici o vacanță în străinătate e important să știi în cât timp se eliberează un pașaport în 2021. Procedura pentru obținerea pașaportului nu mai este atât de complicată în ziua de astăzi, însă este util să te informezi la timp cu privire la pașii și actele ce-ți sunt necesare pentru eliberarea unui astfel de document.

De la 10.08.2021, 16:51
WhatsApp
În cât timp se eliberează un pașaport în 2021 pentru adulți și pentru copii Profimedia Images

Fie că te-ai hotărât pe ultima sută de metri că vrei să te relaxezi într-o vacanță pe litoralul turcesc, ori că ți-ar prinde bine un city break în Londra, atunci ia în calcul că ai nevoie de pașaport pentru a ajunge acolo. O precizare importantă: până la sfârșitul lunii septembrie, călătoriile în Marea Britanie pot fi făcute doar cu actul de identitate.

Trebuie să știi că românii care vor să călătorească în afara spațiului Uniunii Europene au nevoie de pașaport. De asemenea, toți copiii care călătoresc în străinătate, indiferent de țara de destinație, trebuie să prezinte la vamă pașaportul, pe lângă autorizația oficială din partea părintelui/părinților sau a tutorelui legal.

În cât timp se eliberează un pașaport pentru adulți în 2021

În România, eliberarea unui pașaport simplu temporar poate dura de la câteva ore până la cel mult 3 zile. Paşaportul simplu electronic este eliberat în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. 

Documentul care poate fi eliberat în regim de urgenţă este paşaportul simplu temporar (valabilitate 12 luni). Acest tip de document se eliberează, în situaţii strict reglementate de normele legale, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare.

Paşaportul simplu temporar poate fi o soluţie de urgenţă, cu menţiunea că este absolut necesar să verificaţi condiţiile de obţinere a vizei de intrare în statul de destinaţie (ex. Emiratele Arabe Unite, Quatar, etc.) cu acest tip de document accesând www.mae.ro, secţiunea rezervată sfaturilor de călătorie-condiţii de călătorie, respectiv vize şi servicii consulare. Persoanei care declară că nu doreşte paşaport simplu electronic, i se eliberează paşaport simplu temporar, în termen de 10 zile lucrătoare.

În cât timp se eliberează un pașaport pentru copii în 2021

În cazul copiilor sub 12 ani, eliberarea pașaportului simplu temporar se poate face fără prezența acestora. In acest caz însă, părinții vor avea nevoie de doua fotografii tip buletin ale copilului.

Pasaportul simplu electronic are o valabilitate de 10 ani în cazul persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, 5 ani pentru persoanele cu varsta cuprinsa între 12 și 18 ani, respectiv 3 ani pentru copiii cu vârsta de până în 12 ani. Termenul de eliberare pentru pașaportul simplu electronic este de 15 zile.

Eliberarea unui pașaport în regim de urgență 

Documentul care poate fi eliberat în regim de urgenţă este paşaportul simplu temporar (valabilitate 12 luni). Acest tip de document se eliberează, în situaţii strict reglementate de normele legale, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare.

Paşaportul simplu temporar poate fi o soluţie de urgenţă, cu menţiunea că este absolut necesar să verificaţi condiţiile de obţinere a vizei de intrare în statul de destinaţie (ex. Emiratele Arabe Unite, Quatar, etc.) cu acest tip de document accesând www.mae.ro, secţiunea rezervată sfaturilor de călătorie-condiţii de călătorie, respectiv vize şi servicii consulare.

Se poate schimba un pașaport înainte de expirare?

Da, puteţi solicita eliberarea unui nou paşaport simplu electronic sau paşaport simplu temporar, chiar dacă cel deţinut în prezent se afla în termen de valabilitate. 

Paşaportul anterior se anulează şi se restituie titularului, la solicitarea noului document de călătorie.

Cum se face programarea pentru pașaport și ce acte sunt necesare

Programarea pentru depunerea actelor pentru pașaport se poate face online, prin intermediul platformei epasapoarte.ro. Tot prin intermediul acestei platforme se poate verifica și stadiul cererii, unele pasapoarte putând fi eliberate mai devreme decât termenul comunicat la depunerea solicitării.

Programarea este gratuită, însă nu este transmisibilă. 

Acte necesare pentru eliberarea pașaportului, în 2021:

- cartea de identitate in original;

- chitanța care face dovada achitarii taxei pentru pașaport;

- pașaportul anterior, în cazul în care există.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pasaport timp adulti copii document taxa vacanta calatorie
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025