Antena LIVE

Curs valutar

Bănel Nicoliță, în lacrimi la Splash! Vedete la apă

În vârstă de 37 de ani, Bănel Nicoliță i-a impresionat cu îndrăzneala lui pe jurații show-ului „Splash! Vedete la apă“, ce va avea premiera joi, 11 august, de la 20:30, la Antena 1, dar și pe antrenori. Surpriza de care a avut însă parte în timpul filmărilor, chiar înainte de momentul său, l-a adus în faţa telespectatorilor într-o ipostază mai puţin obişnuită.

De la 08.08.2022, 10:00
WhatsApp
Galerie (4)
Antena 1

Cu câteva momente înainte să execute saltul pentru care s-a antrenat întreaga săptămână la bazinul olimpic de la Bacău, Bănel Nicoliță a vizionat mesajul de încurajare pe care i l-au pregătit fiicele sale, aflate acasă.  Imediat ce le-a văzut pe Amalia și pe Natalia, celebrul sportiv a avut ochii în lacrimi, iar emoțiile lui i-au copleșit și pe ceilalți. „Vă mulțumesc frumos pentru surpriză. Știți foarte bine că eu sunt un om care a plecat de jos. Îmi iubesc foarte mult copiii, familia și încerc că fac tot ce e mai bun pentru copiii mei. Datorită lor sunt aici. Le-am promis ceva când am venit aici. Ele au spus că vor să mă vadă în finală şi le-am spus din toată inima: «Tati o să facă tot posibilul!»“, a declarat Bănel Nicoliță. Cum se va descurca fostul fotbalist şi ce salt va alege să execute, telespectatorii vor putea afla urmărind premiera Splash! Vedete la apă, joi, 11 august, de la 20:30, la Antena 1.

Cel de-al cincilea sezon „Splash! Vedete la apă“ aduce cu el mai multe surprize. În fiecare săptămână, vor exista ediţii de calificări, în urma cărora primii doi concurenţi cu cel mai mare punctaj vor ajunge direct în finala difuzată duminica, de la 20:00, la Antena 1, unde vor lupta pentru premiul săptămânal pus în joc: 10.000 de lei.

Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Mărin şi Cosmin Natanticu vor urmări salturile și vor nota pe lângă tehnică și curaj, și evoluția participanților din prima zi de antrenament și până în clipa săriturilor efectuate în cadrul concursului. Lor le vor fi alături şi prezentatorii show-ului, Monica Bîrlădeanu, Ramona Olaru şi Răzvan Fodor, care le vor oferi ultima doză de curaj înainte de salturile de pe platformele de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale bazinului olimpic de la Bacău. În noul sezon va fi prezent și cuplul comic format din Paula Chirilă şi Romică Ţociu – cei doi se vor asigura că atât cei prezenți pe platourile de filmare, cât și telespectatorii își vor lua doza necesară de zâmbete/serotonină.

La fel ca în sezoanele trecute, Claudia Tiu, Cătălin Cozma și Bogdan Ioniță sunt cei trei antrenori de la „Splash! Vedete la apă“ care îi vor ajuta pe concurenți să își perfecționeze săriturile, dar și să își învingă fricile. Ce salturi au ales să execute primii 18 participanți și de pe care platforme, telespectatorii pot afla urmărind cel mai nou sezon „Splash! Vedete la apă“ din 11 august, joi şi vineri, de la 20:30 şi sâmbătă şi duminică, de la 20:00, la Antena 1.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

banel nicolita antena 1 splash vedete la apa
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025