Antena LIVE

Curs valutar

Burlacul, emoționat înainte de a se întâlni cu cele 25 de fete: ”Nu sunt bărbatul perfect, sunt omul care va încerca din răsputeri să te facă fericită!”

Emoționat și nerăbdător să își întâlnească aleasa, Andi Constantin a ales să împărtășească toate aceste trăiri cu cele 25 de fete pe care le va întâlni vineri, 5 martie, de la 20.30, la Antena 1, în prima ediție din cel de-al șaselea sezon al emisiunii Burlacul.

De la 01.03.2021, 11:13
WhatsApp
Burlacul, emoționat înainte de a se întâlni cu cele 25 de fete Antena 1

În cel de-al șaselea sezon al emisiunii, care va avea premiera vineri, 5 martie, de la ora 20.30, la Antena 1, Burlacul va avea ocazia să plece alături de 25 de tinere într-o călătorie plină de emoție și aventură, în locații inedite atât din România, cât și din Turcia.

Cu personalități distincte și temperamente diferite, fetele se vor lupta pentru a-i atrage atenția Burlacului. Emoționat, înainte de a le întâlni pentru prima dată pe cele 25 de fete, Andi a ales să le trimită o scrisoare. ”Viitoarea mea iubită, prietenă, soție, am vrut să îți scriu aceste rânduri pentru că sunt sigur că în aceste momente te gândești la bărbatul perfect și la atributele lui. Aș vrea să te rog să le dai uitării pentru că nu sunt nici pe departe bărbatul perfect. Sunt părți din mine pe care le-aș schimba, părți din mine la care aș renunța, însă ce îți pot promite este că sunt omul care va încerca din răsputeri să te facă fericită, să te simți apreciată și iubită”, a scris Andi Constantin.

”O să te rog să ne dai o șansă să uităm de toate șabloanele și să ne descoperim unul pe celălalt cu bune, cu rele, dar mereu reali. Vreau să ai încredere în tine, să fii tu, pentru că cel mai mult apreciez asta! Asta ne face diferiți, iar diferit înseamnă special!”, a mai scris Burlacul înainte de prima sa întâlnire cu cele 25 de fete. Dintre acestea, doar 15 vor primi trandafirul roșu și vor fi alături de el în călătoria sa spre a-și găsi aleasa inimii.    

Pe tot acest drum, Andi Constantin îl va avea alături pe Răzvan Fodor, gazda emisiunii, care promite că nu se va lăsa până ce Burlacul nu își va găsi sufletul pereche. ”Chiar este în punctul în care își dorește o relație serioasă. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus prezentatorul emisiunii, Răzvan Fodor. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razvan fodor burlacul andi constantin
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024