Antena LIVE

Curs valutar

Cristina Ciobănaşu a bifat o premieră în vacanţa din Corfu: "Au existat câteva plângeri, dar am avut o scuză!"

Cea mai aşteptată perioadă din an, cea a vacanţelor, a venit şi pentru actorii din distribuţia serialului "Adela", ce va avea premiera joi, 19 august, de la ora 20.30, la Antena 1!  Cristina Ciobănaşu, interpreta Liviei Drăghici, a ales ca destinaţie, pentru prima parte a vacanţei, Corfu (Grecia), unde a bifat şi o premieră, pentru ca la final să se bucure de câteva zile alături de prieteni, în Cipru.

De la 06.08.2021, 10:18

"Vara asta am reuşit să plec trei săptămâni în Corfu, o destinație superbă pe care nu o vizitasem până acum și care m-a impresionat cu niște apusuri de vis. Pot spune ca laitmotivele acestei vacanţe au fost apusurile și leneveala, pentru că asta mi-am şi dorit: să zac la soare, să mă odihnesc şi să vizitez câteva locuri de pe insulă, iar faptul că m-am și bronzat a fost un bonus, mai ales că eu și bronzată tot Albă ca Zăpada rămân. Altfel, am fost foarte mândră de mine că am condus pentru prima dată în afara țării și tot o premieră a fost şi faptul că am condus o maşină închiriată. Au existat câteva plângeri de pe bancheta din spate, cum că n-am grijă la denivelări, dar am avut scuza că insula nu avea nişte drumuri foarte recent asfaltate, aşa că nu m-am simţit ofensată", a povestit amuzată Criss.

La întoarcerea din Corfu, actriţa a mers în vizită la părinţi, în Botoşani, alături de fratele ei, iar la final a ales să se bucure de o mini-vacanţă în Cipru, alături de o gaşcă de prieteni. "A fost foarte frumos, m-am relaxat, acum sunt pregătită să reîncepem filmările pentru Adela, serial ce îl puteţi urmări începând din 19 august, la Antena 1!", a mai completat aceasta. 

Telespectatorii vor putea urmări continuarea poveştii ce se bucură de o echipã de producţie cu o vastã experienţã în lumea serialului, dar şi de o distribuţie de excepţie. Anca Sigartău, Marian Râlea, Carmen Ionescu, Mihai Călin, Andreea Ibacka, Anca Androne, Bogdan Talaşman, Cristina Ciobănaşu, Vlad Vîlciu, Maria Buză, Gelu Niţu, Marius Rizea, Nuami Dinescu, Dominique Lăcătuş, Elena Mogîldea, Ioana Ginghină, Răzvan Fodor, Mircea Gheorghiu, Doru Ana, Romeo Visca, Alina Florescu, Vlad Gherman, Tatiana Şelaru, Răzvan „Krem” Alexe, Ştefana Darzeu, Teodora Păcurar, dar şi protagoniştii Mara Oprea, Oana Moşneagu şi Alecsandru Dunaev vor putea fi urmăriţi începând de joi, 19 august, de la ora 20.30, la Antena 1, în cel de-al doilea sezon al serialului "Adela"

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

adela cristina ciobanasu corfu vacanta serial filmari
Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Dispar două zboruri din București către două mari orașe europene. Companiile...
Fanatik.ro
Publicat 07.09.2024
Cum să trăiești mai mult și mai bine: dormi în weekend!
spotmedia.ro
Publicat 07.09.2024
Varză tocată la borcan. Cei 7 pași de aur pe care să îi urmezi pentru ca...
Gandul
Publicat 07.09.2024
Ce limbă vorbeau românii în Evul Mediu. Cum își spuneau în vremea lui...
Adevărul
Publicat 07.09.2024
E posibil să faci amor dacă ești un astronaut în spațiu? O Întrebare despre...
A1
Publicat 07.09.2024
Horoscopul zilei de 8 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să-și...
CaTine
Publicat 07.09.2024
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu...
spynews.ro
Publicat 07.09.2024
Motivul pentru care oamenilor obișnuiți le este greu să slăbească. Concluzia...
GSP
Publicat 07.09.2024
Clădirea impunătoare construită la dorința lui Nicolae Ceaușescu care a ajuns...
Click.ro
Publicat 06.09.2024
Experții au dezvăluit secretul dunelor de nisip sub formă de stea. Ce se...
Useit
Publicat 07.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Cine este românca care ar fi fost ucisă în atacul armat din SUA. Preda...
Redacţia.ro
Publicat 05.09.2024
SUA avertizează: „O escaladare dramatică”. Rusia a primit rachete balistice...
libertatea.ro
Publicat 07.09.2024
Divorțul dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck ar putea „deveni urât” din...
ZU
Publicat 07.09.2024
Salată de ardei copți cu măsline și capere. Rețetă cu arome mediteraneene
Hello taste
Publicat 07.09.2024
Ce să faci când copilul nu vrea la școală. Sfaturile specialiștilor
Deparinti
Publicat 07.09.2024
Mai poate continua Ciucă strategia „ostașului în slujba...
ziare.com
Publicat 07.09.2024
Angélica Rivera și José Alberto Castro apar din nou împreună. Au fost...
Happy
Publicat 06.09.2024
Intoxicația cu paracetamol: cum o recunoști și cum se tratează
Medicool
Publicat 07.09.2024
Reacţia incredibilă a lui Dan Şucu pentru Gigi Becali, când şi-a dat seama...
orangesport.ro
Publicat 03.09.2024