Dorian Popa, cuprins de emoții la Next Star: ”Nu pot să mai vorbesc, pentru că deja dau în plâns!
Nu e ușor ca cineva să îl lase fără cuvinte pe Dorian Popa, cu atât mai puțin să îl emoționeze până la lacrimi, dar un concurent reușește asta sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție Next Star.
De Redactia Observator la 18.06.2021, 16:19O interpretare impresionantă și câteva replici scurte, dar profunde ale unui copil îl vor emoționa peste măsură pe Dorian Popa, juratul Next Star care reușește de cele mai multe ori să își păstreze echilibrul în orice situație. ”Nu mi-aș fi închipuit ca un copil poate fi atât de adânc în gândire. Îmi venea să mă duc să îl pup, să îl iau în brațe și să nu îi mai dau drumul. M-a câștigat nu pentru un vot, ci pentru o viață! Nu pot să mai vorbesc, pentru că deja dau în plâns”, va spune Dorian Popa. Cine e micuțul care l-a determinat pe juratul Next Star să spună asta, cei de acasă pot afla sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1.
În fiecare sâmbătă seara, Dan Negru va aduce în fața celor de acasă, dar și a juraților Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, copii curajoși și talentați, care îi vor surprinde cu abilități uimitoare. Co-prezentator este Șerban Copoț care, pe parcursul show-ului, se va afla în culise, alături de micii concurenți și de părinții lor. Cum vor interacționa la masa juriului Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, telespectatorii Antenei 1 pot vedea în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, în cel de-al zecelea sezon Next Star.