Ioana Abur se alătură distribuţiei Lia – Soţia soţului meu, de la Antena 1
Un nou nume completează distribuţia serialului de ficţiune produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production pentru Antena 1, Lia – Soţia soţului meu. Începând de joia aceasta, telespectatorii o vor putea urmări pe Ioana Abur în rolul Elenei Maxim, deţinătoarea unei agenţii de impresariat fotomodele.
De Redactia Observator la 10.05.2023, 13:11“Sunt foarte fericită şi onorată să fac parte din noua productie marca Ruxandra Ion, născută din aceeaşi pasiune pentru poveşti frumoase, pline de iubire şi emoţie şi în care oamenii se regăsesc. Ma simt privilegiată să joc alături de actori talentaţi, mulţi dintre ei prieteni dragi, cu care m-am mai intersectat de-a lungul timpului şi în alte proiecte. E foarte simpatic, de exemplu, să mă găsesc faţă în faţă cu Ioana Blaj, cea mai bună prietenă a mea din Adela, de data asta în tabăra adversă. Elena Maxim, personajul meu, e o femeie puternică, independentă, cu simţul umorului, care a ajuns să conducă o afacere de succes prin propriile puteri. Elena are fler, intuiţie şi nu se teme de nimeni şi de nimic. Abia aştept să mă aventurez în lumea ei şi să mă las contaminată de forţa şi de încrederea pe care le degajă!”, a declarat Ioana Abur.
Lia – Soţia soţului meu, la Antena 1
Serialul care poate fi urmărit în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1, aduce în prim plan o poveste de iubire unică, dar încercată de trădări şi minciuni. În încercarea de a triumfa, iubirea adevărată se va lovi şi de această dată de o mulţime de obstacole şi pericole. Va fi oare puterea destinului suficientă pentru un final fericit? Aceasta este întrebarea care îşi va găsi răspunsul în curând la Antena 1.