Jurații X Factor au aflat grupele pe care le vor pregăti în sezonul 10. Delia: "Mănânc grupuri pe pâine!"
Emoțiile au fost la înălțime, seara trecută, la Antena 1, nu doar pentru concurenți ci și pentru jurați, care au aflat grupele ale căror mentori vor fi în cel de-al zecelea sezon.
De Redactia Observator la 07.09.2021, 10:48- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Cei patru jurați au aflat încă de la începutul sezonului grupurile ale căror mentori vor fi. Astfel, pentru Florin Ristei, anunțul că va fi mentorul grupei de Fete a fost primit cu bucurie, însă nu același lucru se poate spune și despre Delia, care va lucra anul acesta cu Grupurile, fapt care s-a dovedit a fi o provocare până acum. Ca urmare, artista a mușcat cu poftă din foaia pe care îi era scris ”destinul” din cel de-al zecelea sezon. ”Mănânc grupuri pe pâine!”, a glumit Delia, când colegii săi au observat gestul. De partea cealaltă, Loredana va fi mentor al grupei de Mixt, iar Ștefan Bănică va avea sarcina să formeze o grupă de Băieți.
Încă din prima ediție, Florin Ristei a ocupat deja două locuri în grupa sa, însă nu are nicio îndoială. Mirela Bogasieru, o studentă din Chișinău și Raluca Oaida, nepoata antrenorului de fotbal Florin Halagian, sunt preferatele sale din prima ediție. ”E fantastic cum toată viața te-ai pregătit pentru altceva, iar într-o seară, aici, la X Factor, să cânți perfect”, i-a spus Loredana tinerei care cântă de doar 3 ani, după ce o accidentare majoră a obligat-o să se lase de tenis. Trei tinere care formează trupa Especial au cucerit un loc în grupa Deliei, în timp ce Loredana i-a oferit un loc lui Ștefan J. Doyle, un tânăr născut în România, dar care a crescut în Irlanda, alături de familia sa adoptivă.
X Factor 10 continuă vineri, de la 20.30, la Antena 1, când concurenții continuă să se dezvăluie în fața celor patru jurați. Mai mult, în cel de-al zecelea sezon X Factor, Delia, Loredana, Ștefan Bănică și Florin Ristei vor fi mai aproape de fani cu o colecție dedicată celor mai înflăcărați telespectatori! Așadar, cei de acasă pot găsi o serie limitată de tricouri cu designuri inspirate din universul XFactor, în exclusivitate pe a1shop.ro, platforma de pe care pot achiziţiona produse utile create pentru fanii celor mai urmărite emisiuni ale staţiei!