Lidia Buble și Elwira Petre au câștigat jocul de amuletă. Diseară, trei echipe vor lupta pentru un pașaport de trecere spre Iordania
Seara de luni a debutat la Asia Express - Drumul Împăraților cu un joc antrenant de amuletă, disputat între Mihai Petre și Cosmin Natanticu, alături de Elwira Petre și Lidia Buble. Misiunea a testat coordonarea coechipierilor, rapiditatea, dar și forța fizică, iar finalul a fost în favoarea echipei de fete. Lidia și Estera şi-au adjudecat o amuletă dublă, fiecare câștigând câte 1000 de Euro, dar și un avantaj prețios în joc, căci au stabilit în ce ordine pleacă restul echipelor pe traseu.
De Redactia Observator la 03.11.2021, 12:05”Elwira e peste Mihai în momentul acesta! Toată lumea spune Mihai Petre, Mihai Petre, vă spun eu, este de fapt Elwira, e foarte războinică! Eu mă bucur că am reușit să câștigăm o amuletă în formula asta”, a mărturisit Lidia. Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare cea mai nouă ediţie Asia Express – Drumul Împăraţilor, reality show-ul de la Antena 1 impunându-se ca lider de audienţă la nivelul tuturor categoriilor de public. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial, Antena 1 a fost lider cu o medie de 8.5 puncte de rating și 28.3% cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu doar 4.4 puncte de rating și 14.6% cota de piață. Și la nivel urban, Asia Express – Drumul Împăraţilor a fost întâia opţiune a telespectatorilor, înregistrând 7.5 puncte de rating şi 19% cota de piaţă. De această dată, poziţia secundă a fost ocupată de Kanal D, cu 5.2 puncte de rating şi 13.1% cota de piaţă. Şi la nivel national, cea mai nouă ediţie Asia Express s-a impus ca lider de piaţă, înregistrând un rating mediu de 6.7 puncte şi 16.7% cota de piaţă.
În Prime Time, Antena 1 a fost alegerea celor mai mulţi români din mediul comercial, înregistrând un rating mediu de 7.4 puncte şi 23.4% cotã de piaţã pe publicul commercial, urmată de Pro TV cu 6.5 puncte de rating şi 20.7% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul Whole Day, unde Antena 1 conduce clasamentul audienţelor cu 3 puncte de rating şi 21.7% cota de piaţă.
Diseară, de la 20:30 pe Antena 1, ultima luptă din Georgia va pune pe traseu trei echipe care se vor duela pentru a rămâne în competiție. Cursa pentru ultima șansă e testul ultimatum al celor ce vor să îşi adjudece biletele spre Iordania, următoarea țară de pe Drumul Împăraților.
Deocamdată, doar Emi și Cuza sunt în siguranță, căci cei doi şi-au adjudecat imunitatea mare a etapei și nu vor putea fi votați în seara aceasta. Pentru restul, însă, urmează un început de zi extrem de incert, căci concurenții nu știu dacă vor participa în cursă în formula inițială a echipelor sau cea actuală: ”Aici a fost toată lumea în ceață. Mi-am făcut un plan cu Eliza și am spus că dacă ajungem la ultima șansă împreună vom trage amândouă ca pentru echipele noastre”, va mărturisi Estera Buble. Diseară, clasamentul va fi stabilit într-o nouă manieră: ”Toată noaptea m-am gândit la ce o să se întâmple. Nu știam cum o să fie, cum se va calcula. Ne-am gândit că poate intră două perechi la imunitate. Nu îmi mai simțeam brațele, abia așteptam să ne spună Irina verdicul”, va spune Elwira Petre.
Diseară, două cupluri vor intra automat în cursa pentru ultima șansă, iar o a treia se va alătura în urma voturilor, după o sesiune de votare ce va isca, din nou, mici tensiuni. Cursa pentru ultima șansă se va disputa în Tibilisi, capitala Georgiei, iar echipele vor avea de îndeplinit un șir lung de misiuni ce țin de specificul acestei țări: ”Simțeam căldura cum creștea. Străzile erau înguste și era mult trafic. Am simțit că nu mai am putere”.
Cine va participa în cursa pentru ultima șansă și soarta cărei echipe va sta în diamantul din cutia securizată, telespectatorii Antena 1 pot afla diseară, de la 20:30, pe Antena 1.