Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

Mihai și Elwira Petre au câștigat prima amuletă din Georgia. Show-ul, lider de audienţă

Duminică seară, cele șase echipe rămase în cursa celui mai dur reality-show, Asia Express- Drumul Împăraților, au ajuns în Georgia, a doua țară de pe traseul sezonului 4.

De la 25.10.2021, 13:12
WhatsApp
Galerie (8)
Antena 1

Vedetele au fost întâmpinate cu tradiții extrem de diferite față de tot ce au cunoscut până acum, cu o cultură aparte și o limbă ce s-a dovedit a fi foarte greu de învățat. Dacă ziua a început cu o doză de energie și mult entuziasm, căci concurenții erau curioși să descopere această nouă cultură, misiunile nenumărate i-au încercat atât fizic, cât și psihic. Aseară, doar primele trei echipe ce au reușit să pronunțe și să scrie corect frazele georgiene s-au calificat la jocul de amuletă. Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare prima ediţie a stage-ului cu numărul şase, emisiunea impunându-se ca lider detaşat de audienţă, atât la nivelul publicului comercial, cât şi la nivel urban.

Conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Antena 1 a fost lider de audienţă cu o medie de 8.7 puncte de rating și 26.3% cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 6.5 puncte de rating și 19.5% cota de piață. Şi la orașe, prima ediţie a celui de-al şaselea stage al show-ului de la Antena 1 a fost lider de piată cu o medie de 8.2 puncte de rating și 19.4% cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 6.4 puncte de rating și 15.3 procente din cota de piață. În minutul de aur, 20:47, peste 1.7 milioane de telespectatori urmăreau aventura Asia Express – Drumul Împăraţilor.

De asemenea, conform Kantar Media, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune atât la nivelul Prime Time-ului (cel mai vizionat interval al zilei – 19:00 – 23:00), cât şi la nivelul întregii zile (Whole Day - 02:00 – 26:00), atât la nivelul publicului commercial, cât şi la nivelul întregului public din mediul urban.

Primul joc de amuletă disputat pe teritorul Georgiei a fost adjudecat de Mihai și Elwira Petre, ceea ce le va oferi un avantaj în cursa spre imunitate ce se va da în seara aceasta, pe Antena 1, de la 20:30: ”Ne așteptam cu toții să câștige Mihai. Superman cred că ar fi invidios pe el”, au glumit concurenții.

Diseară, de la 20:30, pe Antena 1, cursa pentru imunitate continuă la Asia Express- Drumul Împăraților. Până la obținerea acestei mize mult râvnite, primele trei cupluri ajunse la steag trebuie să joace Jenga și să găsească plăcuțe inscripționate cu litere, fără a dărâma piesele. Mai apoi, literele trebuie să fie aranjate într-o frază cât mai rapid, căci echipa care o va afla prima are mari șanse să obțină și prima imunitate din Georgia.

Cum se vor descurca vedetele în a doua zi de pe teritoriul Georgiei și care vor fi vedetele ce se vor bucura de restul etapei în calitate de turiști, telespectatorii Antena 1 pot afla diseară, de la 20:30, în cea mai nouă ediție Asia Express- Drumul Împăraților.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 24 octombrie 2021

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

asia express drumul imparatilor concurenti imunitate
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025