Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

Poftiți pe la noi! Poftiți la târg. Iulia Albu, Oase, Eliza și Cosmin Natanticu îl însoțesc pe Nea Mărin la Negrești-Oaș, în ultimele ediții din sezon

De la 09.01.2023, 12:31
WhatsApp
Galerie (8)

”Este prima oară când vin la Nea Mărin. El mi-a mai spus să vin, dar eu simt nevoia să cunosc mai bine omul. Acum îl cunosc suficient de bine ca să-mi dau seama că, dacă stai la locul tău și îți faci munca, nu ai niciun motiv să-ți fie teamă. Așa că am venit”, a declarat Iulia Albu, care nu s-a dezmințit, pregătind și de data aceasta un arsenal vestimentar impresionant, fie că e vorba de vizita la o fermă de vaci sau la o pălincie tradițională. Cum va reacționa Iulia în fața incidentelor care îi amenință cele mai prețioase outfituri telespectatorii vor descoperi în edițiile Poftiți pe la noi! Poftiți la târg de săptămâna aceasta.

”Partea cea mai interesantă pentru mine este că nu știu cu ce să asemăn ce urmează aici, în Negrești-Oaș”, a spus Oase, care a revenit în emisiunea lui Nea Mărin cu forțe proaspete. Iar când cheful lui de șotii se întâlnește cu umorul lui Cosmin Natanticu ori cu ținutele atent studiate ale Iuliei Albu rezultă niște situații explozive, care pot da peste cap planurile lui Nea Mărin. 

”Am ceva emoții, trebuie să recunosc”, a declarat și Cosmin Natanticu, înainte de începe programul încărcat pregătit de Nea Mărin. Și pentru Eliza Natanticu provocarea de a respecta disciplina lui Nea Mărin se va dovedi una serioasă. ”Mie dimineața îmi ia foarte mult să mă trezesc. O zi îmi ia ca să mă trezesc”, a declarat cu umor Eliza, care la una dintre misiunile impuse de Nea Mărin într-o păstrăvărie a izbucnit în lacrimi. Ce a provocat reacția Elizei Natanticu, cum se va adapta criticul de modă Iulia Albu la sarcinile trasate de Nea Mărin, cum se vor întrece în șotii Cosmin Natanticu și Oase cu Liviu și Andrei, dar și cum va decurge organizarea târgului pentru meșteșugari și a spectacolului de final telespectatorii vor descoperi în cele trei ediții Poftiți pe la noi! Poftiți la târg difuzate de Antena 1 săptămâna aceasta, luni, marți și miercuri, de la 20:30.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

poftiti pe la noi nea marin
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025