Antena LIVE

Curs valutar

Video

Te cunosc de undeva! Cea de-a cincea gală, lider detaşat de audienţă. CRBL şi Radu Ţibulcă – moment istoric, au câştigat ediţia cu punctaj maxim

Aventura transformărilor a continuat aseară la Antena 1 cu personaje pe măsura concurenţilor, muzică live şi multă distracţie. Cea de-a cincea gală a celui de-al 19-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva! a fost câștigată de către CRBL şi Radu Ţibulcă, cu super transformarea în David Lee Roth – „Just a Gigolo”, moment cu care cei doi au reuşit să marcheze şi o premieră în istoria show-ului – punctajul maxim care ar fi putut fi primit. Transforming show-ul de la Antena 1 a fost prima opţiune de vizionare a telespectatorilor, emisiunea impunându-se ca lider detaşat de audienţă, pe toate categoriile de public. Antena 1 a fost lider de audienţă şi la nivelul întregului interval de Prime Time, pe toate segmentele de public.

De la 30.04.2023, 10:28
WhatsApp
Galerie (9)

Așadar, conform datelor oferite de Kantar Media, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1 a fost aseară, în intervalul de difuzare al emisiunii Te cunosc de undeva!, lider de audienţă, cu 5.8 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 24.7%, urmată de Pro TV, cu 4.6 puncte de rating și 19.8% cota de piață. Şi la nivel urban, transforming show-ul de la Antena 1 a fost prima opţiune de vizionare, cu 7.6 puncte de rating şi 24.3% cota de piaţă, urmat de Pro TV cu doar 4 puncte de rating şi 12.8% cota de piaţă. De asemenea, la nivelul publicului din toată țara, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune, cu o audiență medie de 7 puncte de rating și 21.1% cota de piață, urmată de Pro Tv cu 5.2 puncte de rating şi 15.5% cota de piaţă. În minutul de aur, 22:10, peste 1.6 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau jurizarea celei mai noi ediţii Te cunosc de undeva!, la Antena 1. Totodată, Antena 1 a fost lider de audiență pe intervalul orar prime time (19:00-23:00), obținând, pe tronsonul publicului comercial, 5 puncte de rating și 22.8% cotă de piață, în timp ce Pro TV a înregistrat 4.6 puncte de rating și 21.2% cotă de piață. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban şi naţional.

Concurenții celui de-al 19-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva! și-au pregătit cu multă atenție transformările pe care le-au avut de realizat sâmbăta aceasta, în cea de-a cincea gală a transforming show-ului de la Antena 1. Primei echipe, formată din Codruţa Filip şi Valentin Sanfira, ruleta le-a jucat feste şi le-a adus o transformare în buna lor prietenă, Diana Matei, în vreme ce pe Amna şi Misha le-a provocat să transforme durerea în fericire cu piesa Nataliei Oreiro – Cambio dolor. Uşor nu le-a fost nici lui Nicole Cherry şi Juno, care i-au surprins pe toţi cu zbuciumul Ottawan – „D.I.S.C.O”, pentru ca seara să continue apoi cu una dintre cele mai îndrăgite melodii din ultimii ani – Rolling in the Deep, a lui Adele, impersonată la Te cunosc de undeva! de către Cristina Stroe şi Damian Drăghici. Un alt hit, dar şi o coregrafie de zile mari au adus apoi pe scenă Anca Ţurcaşiu şi Jean Gavril şi a lor transformare în Dua Lipa – „Don’t Start Now”, în vreme ce CRBL şi Radu Ţibulcă au bifat o nouă premieră în istoria show-ului cu super transformarea în David Lee Roth – „Just a Gigolo”, moment cu care cei doi au reuşit să marcheze şi o premieră în istoria show-ului – punctajul maxim care ar fi putut fi primit vreodată de către un cuplu de concurenţi. Cei doi au reuşit să convingă nu doar toţi juraţii să acorde punctaj maxim, ci şi concurenţii să ofere, la unison, cele 5 puncte de care dispun. Cu ADDA şi Radu Bucălae, de data asta, ruleta a fost blândă şi i-a scutit de sincroane şi tocuri înalte, dar le-a dat un moment încărcat de nostalgie – Anastasia Lazariuc şi Mihai Constantinescu şi hitul „Maria”. Ultima piesă a serii, Wham! - “Wake Me Up Before You Go-Go", adusă la Te cunosc de undeva! de către WRS şi Emilian, a fost una plină de ritm, culoare şi voie bună şi i-a ridicat la dans pe toţi cei de pe platou.

Cum se vor descurca cele 8 cupluri de concurenți cu noile roluri atribuite lor de năstrușnica ruletă a personajelor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbăta viitoare, de la ora 20:00, în cea de-a şasea gală a celui de-al 19-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva!.

Sursa: Kantar Media

Copyright: ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, All urban si National

Perioada 29 aprilie 2023

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

te cunosc de undeva juriu concurenti
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024