Antena LIVE

Un nou sezon Alpha Kids va debuta sâmbătă, 18 iunie, de la ora 09:00, pe Antena 1 şi AntenaPlay

Începând de sâmbătă, 18 iunie, de la ora 09:00 Răzvan Fodor revine față în față cu puștii generației Alpha într-un nou sezon din Alpha Kids, pe Antena 1 şi AntenaPlay.

De la 17.06.2022, 15:46
Galerie (2)

În fiecare săptămână se nasc 2,5 milioane de copii din Generația Alpha, considerată generația care va schimba radical lumea în care trăim. Răzvan Fodor va aborda diverse teme cu copiii, care fac parte din aceasta generație, iar provocarea lor este să își spună părerile despre subiecte complexe, ce nu fac încă parte din universul lor. Pe parcursul celor doisprezece episoade, cei mici vor discuta despre teme precum viitorul, banii, iubirea, Dumnezeu sau frica.

„Fiecare generație are un nume, în cazul meu, născut în 1975, fac parte din generația Y. Copiii născuți după 2010 sunt generația Alpha și se spune că ei fac parte din generația care va schimba lumea, așa că am fost curioși să aflăm dacă ce spun statisticile este adevărat. Am așteptat foarte tare să înceapă filmările pentru noul sezon al proiectului, pentru a avea din nou ocazia să cunosc copii geniali, curioși, deștepți și bine crescuți.  Am avut aceeași uimire și plăcere ca în primul sezon să îi descopăr, atât pe ei, cât și pe părinții lor. Dacă aceasta este următoarea generație, suntem salvați! Este o plăcere să întâlnești asemenea copii!”, a declarat prezentatorul show-ului, Răzvan Fodor.

La finalul fiecărui episod, telespectatorii Antena 1 vor avea parte de momente pline de haz la Alpha Kids. O cameră ascunsă îi va surprinde pe cei mici în diferite ipostaze amuzante și le va testa reacțiile pentru a observa cum fac față cei mici la diverse provocări.

Alpha Kids, singurul show despre generația de copii care s-a născut după anul 2010, va fi difuzat săptămânal, în fiecare sâmbătă, de la 09:00, pe Antena 1 şi AntenaPlay.

Ți-a plăcut acest articol?

Întrebarea zilei
V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Ce trebuie să știe toți românii care returnează ambalaje SGR. Este obligația...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate...
CaTine
Publicat 18.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Clone AI ale rudelor decedate sunt vândute în China. Ce preț au copiile cu...
Useit
Publicat 18.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Hello taste
Publicat 18.05.2024
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți...
Deparinti
Publicat 18.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii...
Medicool
Publicat 18.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024