Antena LIVE
Galerie foto

X Factor 2021 începe preselecțiile pentru cel de-al zecelea sezon: ”Vino și tu să simți ceea ce alții pot doar să vadă!”

Răzvan și Dani vor fi și în cel de-al zecelea sezon alături de cei care își doresc să câștige X Factor, iar cei interesați se pot deja înscrie la casting!

De la 17.05.2021, 11:56
Galerie (2)
X Factor 2021 începe preselecțiile pentru cel de-al zecelea sezon Antena 1

Într-un an atipic, Antena 1 a oferit o rampă tuturor celor care au vrut să se facă auziți, iar în 2021, X Factor continuă trandiția. Prezentatorii Răzvan și Dani vor fi alături de cei care își vor învinge emoțiile sau timiditatea și vor urca pe scenă în cel de-al zecelea sezon X Factor.

”În primul rând, anul trecut X Factor s-a făcut în doar câteva țări din lume, ceea ce este extrem de important, iar dacă ne-a ieșit sezonul cu numărul nouă într-un an de pandemie, ciudat, X Factor 10 sigur ne va ieși și mai bine! Iar în al doilea rând, tu, telespectatorule cu talent și voce, probabil că ai stat acasă pe canapea, și te gândeai: <O, ce tare că niște oameni au ajuns atât de departe în X Faxctor, eu de ce nu am încercat?!>. Anul trecut aveai o scuză pentru că era un an greu încercat, dar acum nu mai ai! Trebuie să vii, să te prezinți în fața juraților și să ne iei banii! Eu și Răzvan suntem acolo să te ajutăm!”, a promis Dani Oțil.

Cei care consideră că au ”factorul X” sunt așteptați să se înscrie pe casting.a1.ro și să înceapă aventura vieții lor în cel mai nou sezon al show-ului de la Antena 1. Pentru a se putea înscrie, fiecare concurent trebuie să fi împlinit 14 ani, iar minorii vor fi însoțiți de un reprezentant legal la audițiile care vor avea loc la București. ”Andrada Precup, câștigătoarea celui de-al zecelea sezon, face parte din Generația X Factor. Generația care a crescut cu X Factor. Ea nu văzut anunțul de casting, doar l-a simțit. Vino și tu să simți ceea ce alții pot doar să vadă!”, îndeamnă Răzvan Simion.

În sezonul cu numărul 9, X Factor jurații Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei au știut de la început ce categorie de vârstă va intra sub mentoratul lor. Jurații au ales cu ce concurenți merg mai departe în fiecare etapă, iar finaliștii au fost: Adrian Petrache în grupa Loredanei, Andrada Precup în grupa lui Ștefan Bănică, Sonia Mosca a fost discipolul Deliei, iar Super 4 a fost prima trupă ajunsă în finală, alături de juratul Florin Ristei. Preferata publicului, decisă prin SMS la 1313, și marea câștigătoare a sezonului 9 X Factor a fost Andrada Precup.

Ți-a plăcut acest articol?

Întrebarea zilei
Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

La pădure

La terasă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră....
CaTine
Publicat 01.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024