Antena LIVE

Zanni, roast savuros pe scena iUmor, duminică, la Antena 1. Mihai Bendeac: „Dacă ar exista premiul Nobel pentru sinceritate...”

Cel de-al unsprezecelea sezon iUmor se apropie de final, dar nu înainte a-și răsfăța fanii cu o ediție specială de roast, ce va fi difuzată duminică, 12 decembrie, de la 20:00, la Antena 1. Rând pe rând, George Buhnici, Iulia Albu, Zannidache, Marina Almăşan, partenerul lui Cheloo de la raliul de la Dakar, Mihai Ban şi mulţi alţii vor urca pe scena iUmor pentru a-i ”perpeli” la foc mic pe Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac.

De la 09.12.2021, 11:02
Galerie (2)

Aflat pentru prima oară în aceasta ipostază, Zannidache, fost concurent Chefi la cuţite,  a mărturisit încă din culise că este copleşit: „N-am avut niciodată emoţiile astea!”. În schimb, pe juraţi i-a cucerit încă de la început: „Dacă ar exista premiul Nobel pentru sinceritate...”, i-a spus Mihai Bendeac, care a mai completat: „Mi se pare absolut senzaţional ce a putut să gândească băiatul ăsta! A fost un fel de roast în roast!”.

Ajunși deja la sezonul unsprezece al emisiunii iUmor, atât jurații, cât și prezentatorii, ar fi putut fi tentați să creadă că le-au văzut pe toate, dar pe parcursul audițiilor concurenții le-au dovedit că nu pot fi mai departe de adevăr. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor fi surprinși duminică, de la ora 20.00, la Antena 1, de nume mari din viața publică din România care vor urca pe scena iUmor pentru a le spune lucruri pe care nu mulți ar îndrăzni să le rostească.

Cum au reacționat Delia, Mihai Bendeac și Cheloo la vederea acestora și, mai ales, cum au primit remarcile usturătoare, telespectatorii pot afla duminică, de la ora 20.00, la Antena 1, în cea mai nouã ediţie iUmor.

Ți-a plăcut acest articol?

comedie iumor mihai bendeac
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024