Știrile zilei, 16 iunie 2022. Greu cu matematica, la Evaluarea Națională 2022
Știrile zilei, 16 iunie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.
De Mădălina Iacob la 17.06.2022, 01:53Știrile zilei, 16 iunie 2022
1) Klaus Iohannis s-a întâlnit cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, la Kiev. Preşedintele României a vizitat şi oraşul bombardat Irpin, alături de Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi.
2) Elena Udrea a fost extrădată în România. "Blonda de la Cotroceni" a fost preluată de autorităţile române la vama Giurgiu şi dusă la penitenciarul Târgşor. Aici va ispăşi o pedeapsă de 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute.
3) Ministerul Sănătăţii a confirmat al patrulea caz de variola maimuţei în România. Pacientul infectat este cel care a fugit din spital zilele trecute, înainte să îi fie făcute analizele.
4) Elevii de clasa a opta au susţinut proba de matematică la Evaluarea Naţională. Mulţi s-au plâns că subiectele au fost dificile, însă ministrul educaţiei a subliniat că nota 10 este doar pentru cei care chiar sunt buni la această materie.
5) Guvernul vrea să suspende angajările la stat, începând cu 1 iulie şi până la sfârşitul acestui an. Este o măsură prin care se urmăreşte reducerea cheltuielilor şi încadrarea în ţinta de deficit.