Antena LIVE

Alertă de vreme severă în toată ţara, până vineri noapte. ANM anunţă două zile cu ploi torențiale şi vânt puternic

Administaţia de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme rea care vizează întreaga ţară. Potrivit specialiștilor, până vineri seară, vântul va sufla cu putere în majoritatea zonelor și va ploua îndeosebi în vestul, centrul și nord. 

De la 27.03.2024, 10:04
Galerie (3)
Alertă de vreme severă în toată ţara, până vineri noapte. ANM anunţă două zile cu ploi torențiale şi vânt puternic Arhiva / imagine ilustrativă

Astfel, în intervalul 27 martie, ora 10 – 29 martie, ora 21, temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45...55 km/h, iar la munte rafalele vor depăși 60...70 km/h. Va ploua îndeosebi în vestul, centrul și nordul țării, unde local vor fi cantități de apă de 10...15 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă de la munte.

Cod galben de vânt în mai multe județe, până joi dimineață

Interval de valabilitate: 27 martie, ora 10 – 27 martie, ora 22

Vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei, în cea mai mare parte a Moldovei, în Carpații Meridionali și de Curbură. Vor fi viteze în general de 55...65 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăși 90 km/h, potrivit ANM.

Pe acelaşi subiect

Interval de valabilitate: 27 martie, ora 22 – 28 martie, ora 10

Vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei și în Carpații Meridionali. Vor fi viteze în general de 55...65 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăși 90 km/h.

Prognoză specială în București

INTERVALUL 27.03.2024 ORA 08:00 - 28.03.2024 ORA 08:00

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice datei, astfel că temperatura maximă va fi de 14...16 grade, iar cea minimă de 4...6 grade. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua (viteze în general de 40...45 km/h).

INTERVALUL 28.03.2024 ORA 08:00 - 29.03.2024 ORA 08:00

Vremea se va încălzi. Cerul va avea înnorări temporare ziua, când vor fi averse slabe, apoi se va degaja. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe parcursul zilei (viteze în general de 40...50 km/h). Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade, iar cea minimă va fi de 4...7 grade.

INTERVALUL 29.03.2024 ORA 08:00 - 29.03.2024 ORA 21:00

Vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade.

Ți-a plăcut acest articol?

vremea prognoza meteo anm romania ploi vant
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Scapi de muște fără bătăi de cap, cu această soluție simplă. Oricine o...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Zodiile cu NOROC uriaș în vara anului 2024. Nimic nu va fi imposibil!
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 10 mai 2024. Scorpionii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Supermarketul care oferă un leu pe orice sticlă reciclată, în loc de 50 de...
Click.ro
Publicat 08.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Budincă de orez cu mere caramelizate. Desert cu gust de copilărie
Hello taste
Publicat 09.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Alina Boz și Umut Evirgen rup tăcerea după ce s-a spus că divorțează după...
Happy
Publicat 09.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024