Alertă meteo de vreme severă în toată ţara. ANM anunţă ploi torenţiale, grindină şi vijelii până joi seară
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o informre meteo de vreme severă în toată ţara. Vor fi ploi, grindină şi vijelii până joi noapte.
De Veronica Micu la 07.06.2021, 12:47Meteorologii anunţă că, începând de marți şi până joi noapte, vor fi ploi care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii și grindină în toată țara. Instabilitatea atmosferică va fi însă puternică până la sfârșitul săptămânii.
Potrivit ANM, informarea este valabilă în de marţi, ora 12.00, până joi, ora 23.00. Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, centrul și estul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...50 l/mp. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată până la sfârșitul săptămânii.
Ploi şi furtuni în București
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o prognoză specială pentru intervalul marți ora 12.00 - joi ora 23.00, pentru București. Vremea va fi normală din punct de vedere termic, dar ușor instabilă. Îndeosebi în cursul după-amiezelor și al serilor de marți, miercuri și joi (8, 9 și 10 iunie) vor fi perioade cu înnorări și averse însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime vor fi de 24...26 de grade, iar cele minime de 13...15 grade.