Alertă de la Poliţie. Ceață densă pe A1, A2 și mai multe drumuri din ţară. Vizibilitate redusă sub 50 metri
Este ceață densă, miercuri duminică, pe mai multe drumuri din țară. Vizibilitatea este scăzută, pe alocuri chiar sub 50 de metri, avertizarea fiind valabilă până la ora 9.30.
De Veronica Micu la 07.10.2020, 08:27- Pe A1 București-Pitești și A2 București-Constanța se circulă în condiții de vizibilitate redusă.
- Meteorologii au emis, miercuri dimineața, mai multe avertizări cod galben de ceață, valabile în șase județe din țară, până la ora 9.30.
Potrivit centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul se desfășoară cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă și vizibilitate scăzută, pe alocuri, sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din judeţele Covasna, Dâmbovița, Ialomița și Harghita.
În condiții de vizibilitate redusă se circulă și pe A1 București-Pitești și A2 București-Constanța.
Șoferii sun sfătuiți să circule cu viteză redusă, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare.
„Recomandăm ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă. Nu trebuie uitat că cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă este depăşirea. Aceasta cu atât mai mult, cu cât cei ce depăşesc pot fi surprinşi de apariţia bruscă de pe sensul opus a unor autovehicule care circulă fără lumini sau având în funcţiune doar luminile de poziţie”, au transmis polițiștii într-un comunicat.
Cod galben de ceață în mai multe județe
Meteorologii au emis, miercuri dimineața, mai multe avertizări Cod galben de ceață, valabile în șase județe din țară, până la ora 9.30.
Potrivit ANM, sunt vizate localitățile Corabia, Izbiceni, Ianca, Tia Mare, Vădăstrița, Grojdibodu, Vișina, Giuvărăști, Orlea, Gârcov, Ștefan cel Mare, Gura Padinii din județul Olt, și Calafat, Dăbuleni, Poiana Mare, Sadova, Călărași, Ciupercenii Noi, Cetate, Ostroveni, Desa, Bistreț, Gighera, Rast, Bechet, Gângiova, Piscu Vechi, Ghidici, Negoi, Măceșu de Jos, Cârna din județul Dolj.
De asemenea, va fi ceață în localitatea Salcia din județul Mehedinți, în Alexandria, Turnu Magurele, Islaz, Poroschia, Piatra, Furculești, Suhaia, Seaca, Lisa, Traian, Viișoara, Fântânele, Crângu, Ciuperceni din județul Teleorman, în localitățile Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Rădăuți-Prut, Păltiniș, Mileanca, Darabani, Viișoara, Concești din județul Botoșani și Vatra Dornei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Dorna-Arini, Iacobeni, Panaci, Poiana Stampei, Coșna, Ciocănești din județul Suceava.
În aceste zone se va semnala ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.
Avertizările sunt în vigoare până la ora 9.30.