ANM a emis noi alerte de vreme extremă. Urmează trei zile de caniculă, cu temperaturi de peste 38 de grade Celsius, la umbră
Adminsitraţia Naţională de Meteorologie a emis noi avertizări cod galben de vreme extremă. Astfel potrivit specialiştilor, 11 judeţe vor fi sub alertă de ploi şi vjelii până diseară. De asemenea, începând de azi până vineri, vom fi sub atenţionare de caniculă în mai multe judeţe din sud-vestul ţării.
De Veronica Micu la 07.07.2021, 19:01Primul cod galben este valabil în intervalul 7 iulie, ora 13:00 – 7 iulie, ora 22:00 şi vizează fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Local în Moldova, nordul Munteniei și zona Carpaților Orientali vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp.
Urmează trei zile de caniculă
- Vremea 7 iulie. Caniculă în cea mai mare parte a ţării. Disconfortul termic va fi puternic resimţit
- Turiștii de pe litoral au fost alungați de pe plajă de grindină și vânt. Cei mai curajoşi nu au renunţat la...
- Vremea 5 - 18 iulie 2021. Temperaturile cresc, vom avea maxime de 36 de grade Celsius. Când vin furtunile
O altă avertizare cod galben vizează Banatul, Crișana, cea mai mare parte a Olteniei, vestul Maramureșului și sud-vestul Transilvaniei. În aceste zone, valul de căldură se va intensifica, local va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 și 23 de grade. Conform meteorologilor, miercuri, disconfortul termic va fi ridicat (valori ITU ce vor atinge sau vor depăși ușor pragul critic de 80 de unități) pe arii restrânse și în sud și centru. Avertizarea este în vigoare miercuri, joi și vineri.
Vreme caldă şi în Bucureşti
Vremea va fi caldă miercuri și joi în București, iar în cursul după-amiezelor sunt posibile averse însoțite de descărcări electrice, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, emisă de ANM. Conform ANM, miercuri și joi, vremea va fi călduroasă în Capitală, maximele temperaturii aerului vor fi de 30-32 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Cerul va fi variabil, iar în cursul după-amiezilor și al serilor vor fi înnorări, probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului va fi în creștere și se pot înregistra cantități de apă, în medie, de 4-8 l/mp.
Temperaturile minime vor fi de 18-20 de grade. Vineri se va menține vremea călduroasă, dar va fi și predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 31-32 de grade.
Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și