Cod galben de ceaţă în mai multe localităţi din ţară. Până când este valabilă avertizarea
Meteorologii au emis un cod galben de ceaţă pentru mai multe localităţi din Harghita, mai exact pentru zona depresionară a judeţului, relatează Agerpres.
De Redactia Observator la 24.10.2023, 08:55Potrivit meteorologilor, până la ora 10:00, în zona depresionară a judeţului Harghita, respectiv zona localităţilor: Miercurea Ciuc, Topliţa, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaş, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârţa, Siculeni, Mihăileni, Tomeşti, Gălăuţaş, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dăneşti, Subcetate, Mădăraş, Tuşnad, Sântimbru, Voşlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc, Racu, se va semnala local ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.