Cod galben de ploi abundente în jumătatea de vest. În câteva ore sunt prognozate precipitaţii cât pentru o lună întreagă
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ valabilă în 17 judeţe din vestul şi sud-vestul ţării, până sâmbătă la prânz.
De Redactia Observator la 16.12.2022, 11:16Potrivit meteorologilor, în intervalul 16 decembrie, ora 12:00 - 17 decembrie, ora 12:00, în Banat, Crişana, Maramureş, nord-vestul Olteniei şi local la munte, vor fi ploi însemnate cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor depăşi 25...30 l/mp şi pe arii restrânse, în special în zona Carpaţilor Occidentali şi în masivele vestice ale Carpaţilor Meridionali 40...60 l/mp. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi pe alocuri vor fi descărcări electrice.
Sunt vizate judeţele Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Timiş şi Vâlcea.
La Bucureşti, cerul va avea înnorări temporare pe tot parcursul intervalului, dar probabilitatea de ploaie va fi mai mare spre sfârşitul acestuia. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă a zilei de vineri va fi de 8...10 grade, iar minima nopţii de 2...4 grade. Trecător, în unele cartiere, se va forma ceaţă.
În Bucureşti, ploi și vânt
- Vremea 12 - 25 decembrie 2022. Urmează nopți geroase, cu temperaturi de până la minus 15 grade Celsius
- Val de aer polar peste România. De luni, vremea se schimbă radical în toată țara. Prognoza meteo până în 9...
- Vremea 16 decembrie 2022. Va fi deosebit de cald pentru această perioadă, cu maxime de 17 grade în vest
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) spun că sunt posibile ploi vineri, mai ales seara, iar vântul va sufla slab. Potrivit ANM, cerul va avea înnorări temporare pe tot parcursul zilei de vineri.
Probabilitatea de ploaie va fi mai mare spre sfârșitul zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă a zilei de vineri va fi de 8...10 grade, iar minima nopții de 2...4 grade. Trecător, în unele cartiere, se va forma ceață.