Cod portocaliu şi cod galben de ploi şi vijelii. Începutul săptămânii vine cu un nou val de caniculă
Sfârşitul de weekend vine cu noi avertizări de la meteorologi. Duminică, între orele 12:00 şi 23:00, intră în vigoare un cod portocaliu de ploi şi vijelii. În zonele de munte și în nord-vestul Olteniei vor fi averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35...40 și izolat 50...60 l/mp.
De Redactia Observator la 03.07.2022, 10:52În acelaşi interval, în zonele de deal și munte, precum și în Transilvania și local în Oltenia, Moldova și nord-vestul Munteniei, intră în vigoare un cod galben de ploi şi vijelii. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25...35 l/mp. Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala izolat și în restul țării.
După furtună, un nou val de caniculă. Cod portocaliu şi galben
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis, duminică, o avertizare cod portocaliu pentru zonele joase din vestul și nord-vestul țării privind un val de căldură, fiind prognozate recorduri absolute de temperaturi ale acestei perioade. Avertizarea este valabilă pentru luni și marți.
Sunt vizate un val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat. Astfel, în zilele de luni (4 iulie) și marți (5 iulie), în zonele joase din vestul și nord-vestul țării valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile (diurne și nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36 - 38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18 - 22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.
De asemenea, luni, marți și miercuri va fi cod galben de caniculă în toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și