În aşteptarea valului polar, autorităţile au scos utilajele de deszăpezire. Ciclonul Ali va aduce temperaturi cu aproape 10 grade mai mici
Abia am trecut de mijlocul lui septembrie, iar la Rânca sunt deja făcute stocurile de sare. Ciclonul Ali va aduce temperaturi cu aproape 10 grade mai mici de la o zi la alta, iar la munte, zăpadă. Drumarii se tem că urmează o săptămână grea.
De Redactia Observator la 22.09.2018, 11:35Abia am trecut de mijlocul lui septembrie, iar la Rânca sunt deja făcute stocurile de sare. Ciclonul Ali va aduce temperaturi cu aproape 10 grade mai mici de la o zi la alta, iar la munte, zăpadă. Drumarii se tem că urmează o săptămână grea.
Sunt ultimele probe în aşteptarea ninsorii. Lamele şi frezele de zăpadă sunt pregătite să intervină pe Transalpina.
Cristi Tudor, Secția Drumuri Naționale Târgu Jiu 12.40 Din cauza diferenţelor zi-noapte, riscă să apare acele bucăţi cu gheţuş şi de aceea facem revizia dimineaţa foarte devreme în jurul orei 5-6.
Cabanierii din Rânca fac şi ei ultimele pregătiri în aşteptarea zăpezii.
Săptămâna viitoare va fi cel mult 1 grad, pe creste. Cât a fost ieri dimineaţă la Miercurea Ciuc.
Ciclonul Ali ajunge sâmbătă spre duminică deasupra ţării noastre şi aduce cu el un val de aer polar. Temperaturile vor scădea dramatic, cu 8-9 grade, peste noapte.
La munte, temperaturile vor coborî până la minus şapte grade, iar pe creste va ninge. Unii simt însă adierea primăverii. În Năsăud au înflorit vişinii şi castanii a doua oară.