Alertă meteo cu efect imediat. 9 judeţe lovite acum de grindină de mari dimensiuni, vijelii şi furtuni puternice
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis în urmă cu puţin timp mai multe avertizări de vreme severă imediată pentru 9 judeţe.
De Cristian Ionescu la 10.06.2019, 19:29Administraţia Naţională de Meteorologie a emis în urmă cu puţin timp mai multe avertizări de vreme severă imediată pentru 9 judeţe.
Potrivit meteorologilor, fenomene meteo periculoase se manifestă acum în 9 judeţe, cum ar fi grindină de dimensiuni mari şi medii, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi averse puternice de ploaie.
Avertizare meteo de vreme severă imediată
Judeţele care intră sub avertizarea de vreme severă imediată, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, sunt: Județul Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Arad, Mureş, Bihor, Botoşani, Suceava şi Neamţ.
Cod Roşu anunţat în judeţul Arad, fenomene meteo extreme
Cel mai grav afectat va fi judeţul Arad, unde ANM a emis Cod Roşu, urmând a se manifesta grindină de dimensiuni medii și posibil mari, averse care vor cumula 45-50 l/mp, din date radar în zona s-au cumulat cantități de apă de peste 50 l/mp; vijelie puternică.
Localităţile Sebiș, Buteni, Almaș, Tauț, Bârsa, Archiș, Dieci, Chisindia, Dezna, Cărand, Moneasa şi Ignești vor fi cele mai grav afectate.
Se recomandă luarea de măsuri de siguranţă, deoarece se aşteaptă ca vântul puternic, ploaia şi grindina să producă distrugeri importante, cum ar fi căderi de arbori sau destabilizarea structurilor.
Alertele sunt valabile până la ora 20:00, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de evoluţia frontului atmosferic.