A nins ca în povești în Apuseni. Stațiunea Arieșeni, acoperită de zăpadă (Video)
Prima ninsoare din acest sezon a căzut deja în Apuseni, județul Alba. La Arieșeni a nins ore bune, stațiunea fiind acoperită cu primul strat de zăpadă.
De Veronica Micu la 14.10.2020, 08:59- Iarnă în toată regula în judeţul Alba, la Arieşeni.
- Pe Muntele Mic, în Caraş-Severin, a căzut prima ninsoare din acest sezon.
Iarna și-a intrat în drepturi în stațiunea montană Arieșeni, localnicii bucurându-se de prima ninsoare din iarna 2020-2021.
Imagini cu primii fulgi de nea au devenit virale pe internet.
Ninsoare în toată regula este și pe Muntele Mic, în Caraş-Severin.
Aici, a căzut prima ninsoare din acest sezon, iar temperaturile au fost cu doar 2-3 grade peste limita de îngheţ.
Ieri, zona de munte din 21 de județe s-a aflat sub avertizare cod portocaliu de vreme severă, meteorologii anunțând rafale puternice și ninsori.
"Va fi viscol ca în plină iarnă, vântul puternic va accentua senzația de frig", preciza, ieri, Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.
Județele vizate de Codul portocaliu au fost Maramureș, Suceava, Bistrița Năsăud, Mureș, Neamț, Harghita, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Sibiu, Vâlcea, Alba, Gorj, Hunedoara, Caraș Severin și Mehedinți.
Citește și: