Ninsori și viscol în aproape toată țara. 36 de judeţe, sub cod galben de vreme severă
Mai bine de trei sferturi din ţară se află, de la ora 8.00, sub cod galben de intensificări ale vântului, ninsori şi viscol. Alerta este valabilă până joi dimineaţa, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
De Veronica Micu la 05.02.2020, 08:39Mai bine de trei sferturi din ţară se află, de la ora 8.00, sub cod galben de intensificări ale vântului, ninsori şi viscol. Alerta este valabilă până joi dimineaţa, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Astfel, în intervalul 5 februarie, ora 8:00 - 6 februarie, ora 10:00, în regiunile estice vor fi precipitaţii, la început ninsori în zona de munte şi în nordul Moldovei şi mai ales ploi şi lapoviţă în rest, iar spre seară şi noaptea vor predomina ninsorile.
În zona de munte, din nordul şi centrul Moldovei, iar din orele serii şi în sudul Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Rafalele vor depăşi 60 - 70 km/h, iar în zona montană 90 - 100 km/h.
În a doua parte a zilei de miercuri (5 februarie) şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (5/6 februarie) vântul va fi intens şi în regiunile vestice şi centrale, cu viteze de peste 55 - 60 km/h.
Meteorologii anunţă ninsori şi în Bucureşti
Pentru Bucureşti, estimările arată că, de miercuri, de la ora 8:00, până joi, 6 februarie, ora 10:00, vremea se va răci accentuat, temperatura aerului va scădea continuu pe tot parcursul intervalului, de la valori de 4 - 5 grade, în dimineaţa zilei de miercuri până în jurul a -2 grade Celsius, în noaptea de miercuri spre joi. În plus, vor fi precipitaţii, ziua sub formă de ploaie, iar seara şi noaptea predominant ninsoare.
Vântul avea intensificări temporare, cu rafale ce vor atinge 55 - 60 km/h, amplificând senzaţia de rece şi viscolind ninsoarea în a doua parte a intervalului, potrivit ANM.
Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și